Uitare

Poate ar fi fost doar o privire

Sau o scurta ratacire,

Cand intunecatii nostri ochi s-ar fi intalnit,

Si dulcile inimi ni s-ar fi regasit.

Am uitat insemnatatea  unui gest marunt,

Ca acela pe care tu candva l-ai facut.

Am uitat insemnatatea vorbelor,

Si acum am invatat durerea lacrimilor.

Poate mai bine ar fi fost,

Daca eu, care ratacesc fara rost,

Nu m-as fi pierdut asa usor,

In adanca privire a unui trisor.

Dar stiu ca niciodata nu voi afla

Ce s-ar fi putut intampla.

Pentru ca totul s-a pierdut

Si acum privesc la cat de mult am decazut.

Cat imi doresc sa pot uita…

Doar scrum a mai ramas...

Vantul  sumbru si mistuitor,

Vajaie si bate si vajaie si bate,

Eschivandu-se intr-un murmur tremurator

Menit sa rascoleasca amintiri demult  uitate.

Si copacii plang, salcia se vaita ne-ncetat,

Murmurand si bazaind ca un spirit blestemat ,

Jelind iubirea inaltatoare ce i-a legat odata,

Jelind inima curata ce a-ncetat sa bata.

O raza de soare se strecoara prin frunzisul usor crispat,

                                                       Luminand incet, incet sufletul trist si intunecat.

                                                       Doar o nobila speranta mai ramane acum,

                                                       Ce incolteste in inima demult facuta scrum.

Dor de tine, scumpa copilarie!

Un moment de fantezie,

Poate prea multa frenezie,

M-a facut sa iau o foaie de hartie,

Condeiul, si sa incep a scrie.

De scris, prea multe as avea,

Iar inima-mi cam multe vrea.

Insa dorul pentru ea nu-l pot ascunde,

Si nicidecum dorintei nu mi-l pot supune.

Dorul de tine, care ai facut parte din mine.

Dor de povestile bunicului, dor de auriul campului,

Dor de zumzetul unei albine, dor de zilele senine,

Dor de ea, dor de copilaria mea.

Privesc pe geam si vad trecand

Multi oameni, tineri si batrani.

Si ma-ntreb daca ei se-ntreaba ca si mine,

Cand au trecut acele zile senine?

Cand lumina soarele nu a mai dat,

Cand campul nu a mai fost asa colorat?

Si cand vesele animalele nu au mai fost,

Ca sa stiu cand am pierdut totul, fara rost…

Oh! Ce n-as da sa fie iar ca atunci,

Sa pot zburda  neabatuta toata ziulica,

Dupa carabusi, flori, fluturi si nuci,

Fara sa ma-ngrijorez ca acum, pentru nimica.

Dac-ai sti ce dor mi-e de tine, scumpa copilarie...