Ieri seara, ma indreptam spre casa dupa ce fusesem plecata sa platesc niste facturi si sa fac niste cumparaturi. Pe drumul pe care merg de obicei, e mai intuneric un pic, pe langa o biserica sinistra, de pe vremea lui Stefan cel Mare(despre care se spune ca e construita de el, dar nu stiu ce sa cred) si un pod care e in apropierea acesteia. Nu mi s-a parut absolut nimic iesit din comun, mergeam linistita. Pe drumul care face legatura intre pod si biserica, care mereu imi dadea fiori cand treceam pe langa ea, in continuarea lui, inainte sa coteasca spre drumul care ajunge la mine acasa, este o mica padurice, pe un deal foarte inalt.
Inainte sa trec podul, auzisem niste sunete ciudate, venind din padure, sunete de animale, ca niste bufnite sau coioti-nu exclusesem aceasta varianta, vazusem la tv ca acestia au migrat si in tara noastra, dar nu stiam daca ajunsesera si prin zona mea. Si apoi
poc!
Chiar in momentul cand trec prin dreptul stalpului de iluminat, acesta se stinge brusc. Tot la fel de brusc m-am speriat si eu, trebuia sa trec podul, era intuneric bezna, din padure se auzeau sunete ciudate-totul suna ca o poveste din Jurnalele Vampirilor, cu padurea de langa cimitirul vechi, podul Wickery, apa care susura sub el, si toate cele. Nu am intrat in panica. Doar mi s-a zburlit parul un pic:)) Si sunetele nu incetau, ba pe masura ce ma apropiam, deveneau si mai schimonosite. Ma temeam sa nu apara vreo dihanie si sa ma inhate. Cand cotesc pe drumul meu, in departare, la vreao cincizeci de metri, o silueta neagra in intuneric. Si in spatele meu, simteam ca cineva ma urmareste. Bun, s-a zis cu calmul meu, incepusem sa imi imaginez tot felul de scenarii, care mai de care mai ciudate si mai tragice. Dar nu ma las coplesita de acestea, inaintez atenta, de teama sa nu alunec pe gheata alunecoasa. Sunetele nu inceteaza si ma infricoseaza tot mai tare. Si silueta care se apropie pare tot mai amenintatoare. Pregatiti pentru punctul culminant?Sper ca da!:)) Cand in sfarsit ajungem una in dreptul celeilalte, se dovedea ca acea silueta infricosatoare, care parea gata sa-mi faca de petrecanie, era o femeie batrana, care mergea la "plimbare''. Cand m-a intrebat unde am fost, aproape ca am tresarit, o parte din mine inca era prinsa in scenariul de groaza de mai devreme. I-am raspuns politicoasa si am mers mai departe, dar nu asa simplu, am pornit muzica pe telefon ca sa ignor mai bine sunetele ciudate din padurice. Dupa asta, ca sa anunte ca s-a sfarsit "cosmarul" meu, cand am trecut pe langa un stalp care avea becul stins, chiar in acel moment cand eram in dreptul lui, becul s-a aprins brusc cu un alt
poc!
Era ca un fel de deja-vu, doar ca opusul intamplarii de la inceputul drumului. Atunci paseam pe drumul luminat, lumina care nu credeam vreodata sa ma faca sa ma simt atat de in siguranta ca atunci. Am inceput sa rad singura(si-acum rad cand imi amintesc:)) ) si m-am intrebat daca toate astea au fost reale, sau mintea mea paranoica si infometata de supranatural m-a ''hranit" cu o doza, a nascocit totul ca sa ma faca sa nu-mi mai doresc ca povestile cu fantome, vrajitoare si vampiri sa existe cu adevarat. Cert este ca in prima parte am tras o sperietura zdravana, dar dupa aceea radeam de ridicolul care m-a speriat.
Cu siguranta nu am sa mai merg singura pe intuneric, desi mereu m-a infricosat faptul de a nu sti ce se afla in imensul spatiu negru, am riscat. Ei bine, mi-a ajuns, nu mai risc!:))
