Recenzie Cicada de Belle Whittington

 

Aici este recenzia mea sincera.:)

Va multumim muuuult pentru sprijin.

Adry, Dee, Ramo multumesc pentru ajutorul la tradus.
Si imi pare rau pentru intarziere.
Am eliminat spoilerele ( majoritatea ) pentru a putea sa cititi recenzia.
So, feel free.
Curaand, interviu cu autoarea! <3

Romana

Recenzie

Imediat dupa absolvirea celor mari, Blair impreuna cu prietenii ei descopera ceva pe pasunile de langa casa. Ceva ciudat. Cineva a taiat iarba intr-un cerc perfect. Iar cand ea, impreuna cu fratele ei mai mare, Andrew si prietenii ei, David, Natalie si Everett se duc sa investigheze, au o coliziune cu niste fiinte neumane, ce planteaza un cocon in padure. Everett, pasionatul de gandaci ( i se spune si " bug boy " ), insista sa pastreze coconul, ducandu-l la locul unde depoziteaza intreaga lui colectie de gandaci vii, un depozit. Iar cand cu totii descopera o cladire abandonata, totul pare sa se complice. Andrew, David si Everett se decid sa incerce sa intre, curiosi. Andew si David gasesc impreuna fotografii agatate pe pereti cu Blair, mama ei si Natalie, cu Everett, cu toti. Pe masura ce vara trece, coconul incepe sa se transforme intr-o creatura ciudata ce ia forma si infatisarea lui Everett. Nestiind ce e, prietenii o boteaza "the Cicada". Toate piesele puzzle-ului incep sa se uneasca: cladirea abandonata ii ascunde pe ei, anume pe cei care o cauta pe Cicada si care o vor sa o distruga. Insa cum Everett era atasat de " clona lui " si semana cu ea, cei care doreau sa o ucida pe Cicada il caputureaza pe Everett si il tortureaza, pentru ca mai apoi Blair si restul sa il salveze din mainile lor. Blair decide ca Everett e prea ranit si cu totii il duc la spital, pretinzand ca a calarit noaptea si a cazut de pe cal. In timp ce Everett se vindeca, el si Blair realizeaza ca intre cei doi se naste o poveste de dragoste. Everett incepe sa se poarte ciudat: poarta ochelari foarte intunecati, ochii lui incepand sa arate ciudat. Este distant si tine secrete fata de Blair. Iar asta o inspaimanta. Iar cand vara asta, se pare, nu este destul de ciudata, Blair cauta in lucrurile tatalui ei decedat - si o cam ia razna - si gaseste alte piese de puzzle ( pe care nu am sa le divulg, ca sa para mai interesant! ). Si Blair mai afla un lucru foarte important ( pe care tot nu vi-l spun ). Si iata ca si vara nebunatica a trecut: Blair, fiind cea mai mica, ramane singura in micul ei orasel, in timp ce iubirea vietii ei, Everett, intra in Marina. Insa Everett ii promite lui Blair ca se va intoarce si o va cere de sotie.
Gosh! :x Ce sfarsit!

Citatele mele preferate

    " I don't give a damn who sees me kissing you ", he said while wiping the tears that began streaming down my cheeks. " I'm going to do what I have to do, and then I'm going to come back here and marry you! " - Everett ii spune lui Blair.

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

    " Will you be dangerous to others? " I asked.

    " Yes. I will be dangerous to others. Not anyone you should worry about, thought." 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

  " Sweet Blair, Mom is here. Cry no more. Things are well as they were before. "

    Mom's rhymes always made me feel better.

Nota mea: 5/5 desigur!

Parerea mea: 

 S-a termina prea repedeee! Tocmai cand incepea sa fie mai incinsa atmosfera, atunci se hotaraste prostul de Everett sa plece! Mor de curiozitate sa aflu ce se va intampla in al doilea volum, Firefly ( licurici ). OK, poate Belle e umpic pasionata de insecte, pentru ca primul se numeste Cicada ( greier ). Dar, desigur, nu se refera clar la insecte. Titlul celui de-al doilea volum se numeste asa pentru caaaa...sa va zic? Pentru ca * spoiler * Everett ii spune la sfarsit ca Blair e lumina lui si o numeste licurici <3 Faza asta este desprinsa din filme - iar scrisa de Belle suna si mai bine. Mi-a placut foarte mult faptul ca in aceasta carte nu au existat complicatii ce tin de iubire - David si Natalie s-au protejat mereu unul pe altul si nu s-au certat, iar la sfarsit totul a devenit serios. Au fost doar cateva faze in care Blair si Everett s-au sarutat si au fost tari. :x. Povestea a avut mult mister, iar indiciile pe care Blair le descoperea in legatura cu noua amenintare din oras o faceau sa para foarte inteligenta. Singurul minus al aceste carti, dupa parerea mea, este ca Natalie nu a aparut mai deloc in carte, doar in unele faze.  

   Fiecare personaj avea ceva caracteristic.Everett era pasionat de gandaci, Natalie era fata mai de oras, umpic fricoasa, Andrew era fosrte cuminte si vroia sa se faca pastor, bunicul lui Blair ii spunea " sweet pea ". Totul parea adevarat, cu personalitate si cu tot.<3 

English

Review

Right away after seniors' graduate, Blair together with her friends discover something on the pasture near home. Something strange. Somebody cut the grass in a perfect circle. And when she, together with her bigger brother, Andrew and her friends, David, Natalie and Everett go to investigate, they have a collision with abnormal creatures that plant a cocoon in the forest. Everett, the passionate of bugs ( called " bug boy " ) insists to keep the cocoon, bringing it at the place where he deposits his entire colection with live bugs, a store. And when they all discover an abandoned build, the things turn into something more complicated. Andrew, David and Everett decide to try to get in. Andrew and David find some pictures on the wall with Blair, her mother and Natalie, with Everett, with all.

As the summer ends, the cocoon turns into a creepy creature that takes Everett's shape and apprearence. Without knowing what it is, the friends call it " the Cicada ". All the pieces of the puzzle start to stick: the abandoned building is hiding them, those who are searching the Cicada and who want to destroy it. But as Everett becomes strongly attached to his clone, those who want to destroy Cicada capture and torture him.

Not much after that, Blair and her friends save Everett from their hands, and she decides that he is too injured, so they are bringing him to the hospital, pretending that he rode a horse in the night  and then he fell down from the horse. While Everett starts healing, he and Blair realize that between them a love story has grown. But Everett starts acting creepy: he wears some dark glasses, his eyes start to look strange, is being distant from Blair, and keeps secrets from her. And this is freaking her like hell. As if summer, it seems, wasn't strange enough, Blair decides  to take a look into her dead father's stuffs and finds another piece from the puzzle: it looks like her father was involved into those disturbing events. And then she finds out another shocking thing: she had a twin sister that died at birth.

Finally, the crazy summer has ended: Blair, the youngest, remains without her friends in her small town, while the love of her life, Everett, joins the Marina. But he promises Blair that he will come back someday and he will ask her to marry him.

Gosh! Such an end! :x

My favourite quotes

  

" I don't give a damn who sees me kissing you ", he said while wiping the tears that began streaming down my cheeks. " I'm going to do what I have to do, and then I'm going to come back here and marry you! " - Everett tells Blair.

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

" Will you be dangerous to others? " I asked.

" Yes. I will be dangerous to others. Not anyone you should worry about, thought."  - Blair and Everett

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

" Sweet Blair, Mom is here. Cry no more. Things are well as they were before. "
Mom's rhymes always made me feel better. - Blair's mother

 My mark:  5/5 ( of course! )

My opinion

It finished too faaaaaaast! Just when the atmosphere is getting hot, that stupid Everett decides to leave! I'm dying to know what is going to happen in the second novel, Firefly. OK, maybe Belle is a little passionate about insects, because the first novel is called Cicada. But, of course, it doesn't refer about insects. The title of the second book is called like this beacaaause...should I tell you? Because * spoiler * Everett is telling Blair, at the end, that she is his light and he is calling her firefly. <3 This moment is taken from a movie - and written by Belle sounds even better. I really liked that in this book aren't complications about love - David and Natalie protect each other and they didn't have a fight, so in the end everything turned into something more serious. There were just a few moments when Blair and Everett were kissing, but those moments were awesome, and I couldn't stop reading! The story had a lot of mistery.
Every character was having something special. Everettis passionate about bugs, Natalie is the girl-from-city type, Andrew is quiet and holy, and Blair's grandpa is calling her " sweet pea ". Everything seems true!

Recenzie: ''O nouă senzație în școală''-Melissa de la Cruz

Ok, la început(adică în prima jumătate a cărții) am urât cartea asta atât de mult încât eram pregătită să ies afară cu pancarde și să militez împotriva ei. Am urât-o pentru că mi se părea superficială, infantilă și prostească și pentru că nu-mi aminteam ca eu să mă fi purtat atât de imatur și prostește la vârsta pe care o au personajele din carte. Mă miram cum de am dat 11 lei pe o porcărie ca asta.

Despre carte:

Mă plictisisem să citesc despre niște răzgâiate de 12 ani care se joaca de-a fetele cochete și care cheltuie bani în prostie, numai ca să aiba haine de firmă și să fie ele ''cele mai tari din parcare''.
 Apoi, vine în scenă fata care vrea să se razbune pe ele pentru că în trecut o maltrataseră în nenumărate feluri, care mai de care mai umilitoare. Și se presupune că ea ar fi noua senzație în școală, datorită înfățișării ei schimbate, hainelor de firmă și altor extravaganțe inutile. Dar o chestie care m-a deranjat: eu n-am văzut-o ca fiind ''o nouă senzație în școală'' ci mai degrabă am văzut-o ca fiind fata care se străduiește din răsputeri(prea mult, după părerea mea, de aceea dă greș din prima) să se răzbune pe zgâtiile care o supăraseră în trecut și care mai apoi a dorit sa fie prietenă cu ele, chiar dacă această mică dorință spre final s-a dus pe apa sâmbetei.

În a doua jumătate a cărtii, fără să vreau mi-am schimbat părerea despre ea. Am văzut-o la fel de superficială și de prostească, doar că n-am mai urât-o. Au început să mă amuze gafele fetelor sau chiar anumite gesturi ale lor care mie cel puțin mi s-au părut exagerate. Dar tot m-au amuzat.

Personajele cartii si opiniile mele despre ele

Acele fete răzgâiate sunt cele trei Ashley: Ashley Spencer(Ashley), Ashley Li(Lili) și Ashley Alioto(A.A.), care învață în școala de fete a Domnișoarei Gamble. Ce m-a facut să râd e faptul că acest nume, Ashley, ar avea rolul de a întări legătura dintre ele, ca grup al celor mai tari fete din școală. În schimb, acest nume nu face decât să le facă să se simtă ca niște falsuri(că tot e la modă să fii unicat), în principal datorită faptului că Ashley Spencer e singura care își păstrează acest nume, ceea pe Lili si A.A. le calcă pe nervi.

Aceste trei domnișoare și-au facut un obicei din a le face viața imposibilă celorlalte fete mai puțin frumoase și populare din școala lor. Dar nu e vorba că au ceva cu ele. E doar pură răutate și invidie, care la ele dă pe dinafară.
Pur și simplu adoră să le spună replici usturătoare altora și să se poarte incredibil de ''like a bitch'' cu persoanele aflate mai jos pe scara ierarhică pe care chiar ele au construit-o. Da, am putea spune că ele sunt în vârful lanțului trofic. De la ele pornesc toate, mai ales zvonurile.

Fata care vrea să se razbune pe ele e Lauren Page, care sătulă să înghită răutățile lor, întoarce foaia și le dă puțin peste nas când are parte de unele extravaganțe de care cele 3 Ashley nu vor avea niciodată parte sau când Lauren apare la școală la brațul băiatului pe care ele îl vânau și pe care  se presupune că îl iubeau(mai mult sau mai puțin). Dar, după părerea mea, Lauren e un caracter slab. Dacă aș fi fost în locul ei, nu le-aș fi lăsat pe acele nesuferite să mă calce pe coadă, mai ales după ce aș fi ajuns o persoană importantă cum a ajuns ea după ce tatăl ei s-a îmbogătățit. Le-aș face să regrete până și ultimul gest, cel mai neînsemnat, care m-a supărat.
Dar nici în ruptul capului nu aș fi încercat să mă împrietenesc cu ele, cum a făcut domnișoara aici de față, Lauren Page. Presupun că deși avea bani și înfățișarea de milioane, acum își dorea popularitatea și influența lor în școală.

Și până la sfârșitul cărții veți avea parte de numeroase ''dovezi'' că Ashley e capul răutăților din grupul celor trei, de la ea pornind toate răutățile, ceea ce e normal, pentru că ea nu lasă pe nimeni să ia deciziile în locul ei, atât de orgolioasă și de autoritară e.
Iar Lauren... încearcă necontenit să le ademenească pe Ashleys să fie prietenele ei, sau dacă ele nu pot fi prietenele ei, măcar să le facă să moară de ciudă având ceea ce ele nu vor avea niciodată și arătându-le asta.

O concluzie de final

Așa cum am spus, spre final n-am mai urât cartea asta, și am început să mă bucur de momentele care numai mie mi s-au părut amuzante, căci personajelor din carte nu li s-au parut. Am rămas cu o senzație plăcută la urmă și spre mirarea mea, chiar aștept cu nerăbdare și al doilea volum, mai mult din curiozitate. Acum, că mă gândesc mai bine, cartea asta îmi amintește de filmul Mean Girls, dar și de telenovela aceea, Rebelde, iar cele trei Ashley(la dublu) ar fi The Plastics și Mia, Vico și Celina, dacă vă mai amintiți personajele. :D

Vă recomand și vouă cartea asta, chiar dacă nu e cine știe ce operă literară, vă veți amuza de zgâtiile cochete, ceea ce e perfect pentru o zi de vară. Totuși, nu-mi pot imagina un băiat care o citește, pentru că e o carte mai mult de fete, despre haine și pantofi și micile răutăți din zona fetelor, pe care toate fetele trebuie să le fi trăit măcar o dată.

Nota: 3.5/5

Daca nu ați mai găsit cartea la chioșcurile de ziare, o puteți găsi pe site-ul Editurii Leda.

Recenzie: ”Cele tre1spr3zece motive”, de Jay Asher

 Clay Jensen găsește în fața ușii de la intrare a casei lui o cutie de pantofi. O fi o glumă? O fi un cadou? Poate de la un admirator secret? 
Dar nu. Acea cutie găzduiește în interiorul ei mai multe casete, iar ceea ce nu știe Clay e că viața lui nu va mai fi niciodată la fel după ce le va asculta. Trecutul va rămâne la fel de neschimbat, viitorul la fel de incert. Doar prezentul contează.

„V-ar plăcea să auziţi gândurile celorlalţi?
Bineînţeles că v-ar plăcea. Toată lumea răspunde afirmativ la întrebarea asta până când se gândeşte mai bine.”

Descoperă că pe ele e înregistrată vocea Hannei Baker, o fată care în urmă cu numai câteva zile a pus sfârșit vieții sale, iar acum, pe aceste casete, pare să spună motivul pentru care a ales să facă asta. Dar nu e numai un motiv.

13 motive, 13 înregistrari, 13 persoane. 

Întreaga carte stă sub semnul numărului 13.
 O fi ghinion? Noroc? Depinde pentru cine… 

De când s-a mutat în oraș, Hannah n-a avut parte decât de ghinion, întamplări minore pentru unii dar majore pentru ea, au marcat-o și au avut asupra ei un efect asemeni bulgărelui de zăpadă. Iar singurătatea e mai apăsătoare ca oricând… Nu e nimic mai grav decât momentul în care realizezi că în ciuda faptului că ești înconjurat de o mulțime de persoane, totuși ești mai singur ca niciodată. Așa se simțea Hannah: singură și pustiită. 

„- Acum mă simt pierdută, presupun. Oarecum pustiită.
- În ce fel pustiită?
- Pur şi simplu pustiită. Nu simt nimic. Nu-mi mai pasă.”

Să mergi pe coridoarele holurilor școlii și lumea să privească mereu prin tine, ca și cum nu ai exista.  Să simți că nimeni nu-ți poate vedea durerea, să vezi că nimănui nu-i pasă și că  nimeni nu poate să înțeleagă prin ce treci. Nu e ușor.

Nu se mai simte în siguranță în propria-i casă, refugiul pe care cândva și-l găsea la cafeneaua ei preferată e acum împânzit de amintiri dureroase, de demult, rana încă mai supurează.  Școala nu mai reprezintă pentru ea decât un loc în care trebuie să stea și să fie haituită din toate direcțiile, de unde se așteaptă mai puțin.  Dar toate acestea cântăresc greu pe umerii Hannei. 

”Roțile aruncă pământ, dar reușești să te redresezi. Totuși, indiferent cât de tare te ții de volan, indiferent cât de tare te chinui să conduci drept, ceva te tot trage într-o parte. Mai ai așa de puțin control asupra lucrurilor. Și la un moment dat, nu mai poți lupta, devine prea obositor și îți trece prin cap să renunți. Să lași tragedia… sau ce-o fi… să se petreacă.”

Devine din ce in ce mai dificil să facă față bulgărelui de zăpadă și rămânând fără putere și voință, decide să-l lase s-o strivească. Dar nu înainte de a le ”mulțumi”  pe casete tuturor celor care au ajutat la crearea bulgărelui și au împins-o încet, dar sigur către sinucidere. 

”Dacă încercam să spun un singur cuvânt, m-aș fi prăbușit.

Sau oare deja mă prăbușisem?”

Și Clay e una din acele persoane de pe casete.

El nu știe de ce a ajuns acolo. Dar acum, că Hannah nu mai e, regretă că nu a lăsat frica și lașitatea la o parte și că nu i-a spus care îi erau sentimentele față de ea. Poate că ar fi reușit să-i schimbe gândurile, iar acum Hannah ar fi fost în viață.

Dar regretele nu o pot aduce înapoi. Iar adevărul crunt al sinuciderii Hannei se află pe casete.

„Nu poţi opri viitorul. Nu te poţi întoarce în trecut. Poţi afla secretul doar apăsând butonul Play!”

Viața este o chestiune fragilă. Acum ești, în momentul următor nu mai ești. Ceea ce vrea să ne învețe cartea asta este că trebuie să fii grijuliu cu acțiunile tale, căci fiecare din ele are efect diferit asupra persoanelor, efect mai mare sau mai mic.  Nu știi niciodată cât de mult pot răni cuvintele și faptele, sau chiar simplul fapt al unui salut spus prea târziu sau deloc, al unei priviri întoarse, al unui adevăr niciodată rostit.

Un zvon răutăcios poate transforma radical viața unui om, i-o poate răstălmăci până în punctul în care acesta nu mai poate găsi soluția să iasă din ”joc”.  Îl poate face să renunțe la tot, numai din cauza bulgărelui de zăpadă: prea multe greutăți, prea multe dureri și prea multe apăsări. Și nimeni să le aline…

Mi-a plăcut această carte. Mult, foarte mult. Deși nu ar trebui să spun asta, subiectul sinuciderii mi se pare cam tabu chiar și pentru zilele noastre, deși cred că ar fi mai util dacă am discuta mai pe larg despre asta și despre motivele care îi fac pe oameni să recurgă la asta. La fel ca și în carte, și la noi se întâmplă același lucru. Oamenii sunt egoiști, nepăsători și prea puțin interesați de soarta altora, abia după ce pierd definitiv o persoană, ei realizează că de fapt au iubit-o. Sau că le e dor de ea.  

Dacă toți ”prietenii” mei ar citi cărți, le-aș dărui cartea asta. Aș dărui-o tuturor. Dacă oamenii nu reușesc să se abțină de la răutăți, poate cartea asta îi va face să o facă.  E valabil și pentru mine, sunt sigură că și eu am rănit cu ale mele cuvinte negândite, nu sunt nicidecum ușă de biserică. 

Păcat că nu toți citesc cărți…

Nota: 5/5

Recenzie: ''Legaminte'', de Ally Condie

Cartea asta este una din cărțile pe care mi le-am dorit cel mai mult. Nici n-aveți idee cât de mult am vrut-o, ajungeam să o visez, atât de mult mi-am dorit-o. I know, I’m a freak:)) Dar chiar nu-mi puteam lua gândul de la ea…
Apoi, ceva s-a întâmplat și pasiunea mea pentru ea a scăzut. Apoi a crescut iar. Cu mult mai mult decât prima dată. Iar de curând am reușit să o citesc, după atâta timp. Dacă nu ați aflat încă despre ce este vorba, vă voi spune eu câteva cuvinte despre povestea Cassiei.

În lumea distopică în care trăiește Cassia, Societatea conduce totul. Și controlează totul. De la mâncarea oamenilor și cantitatea ei, până la îmbrăcămintea, serviciul și chiar Perechea lor.

Pe scurt, oamenii au ajuns ca niște marionete în mâna unor păpușari abili, sadici, dar avizi după control. Acolo, oamenii nu trăiesc decât până la 80 de ani, pentru că ei bine… cei care reușesc să ajungă la această vârstă sunt uciși. Dar cu o scuză bună, credibilă-pentru oamenii naivi: că vor reveni cândva la viață. 

 Și pentru că nu era îndeajuns de rău, oamenii le permit asta acelor păpusari care trag firele din spatele cortinei, le permit să-i folosească la fel ca pe niște marionete.

Cassia și toți ceilalți oameni sunt de părere că Societatea e cel  mai bun lucru care li s-a întâmplat, că ea păstrează pacea și că fără ea ar fi cu toții morți. Ea e nerăbdătoare să vadă care e Perechea ce i-a fost aleasă și mare îi e surpriza când la Banchetul Alegerii află că aceasta e chiar Xander, bunul ei prieten din copilărie, pe care întotdeauna l-a placut, dar pana atunci îi era interzis.

Se simte ușurată și norocoasă totodată că deja își cunoaște Perechea, situația asta nemaifiind întâlnită până acum, și toate fetele sunt invidioase pe ea pentru că e Perechea lui Xander, cel mai popular și mai arătos băiat din școală. La Banchetul Alegerii, Cassia și Xander primesc câte un microcip care conține informații despre Perechea lor. Deși îl cunoaște pe Xander de când era mică, Cassia este totuși curioasă de informațiile de pe acel microcip, așa că a doua zi după Banchet încearcă să analizeze informațiile de pe acesta.

 Numai că pe ecran, pe lângă chipul lui Xander, mai apare și chipul unui alt băiat, care și acesta îi e cunoscut Cassiei. În acel moment are parte de un șoc. Recunoaște chipul lui Ky Markham, un băiat despre care știa că e liniștit și că nu provoacă probleme. 

 E posibil să fie el Perechea ei și nu Xander? Neagă totul pe moment, iar când oficialitatea o anunță că nu a fost decât o greșeală, deoarece Ky nici nu are voie să fie introdus în sistemul de alegere al perechilor datorită statutului său de Aberație, și că tot Xander e Perechea ei, Cassia se simte mai mult decât ușurată. Numai că acel scurt moment în care i-a zărit chipul pe ecran, a fost de ajuns să-i stârnească un profund interes față de el.

Cassia ajunge să petreacă tot mai mult timp cu Ky, asta făcându-i pe amândoi interesați unul de altul, iar mai apoi se îndrăgostesc unul de celălalt, chiar dacă sunt conștienți că ar putea fi aspru pedepsiți, iar Xander se pierde undeva în fundal. 

Pentru că se îndrăgostește de el, Cassia își dorește ca acel incident de după Banchet să nu fi fost o greșeală și Ky să fi fost cu adevarat Perechea ei. Așa, relația lor nu le poate aduce nimic bun. Nu le este permis să vorbească unul cu altul, să se țină de mână, sau să se îmbrățișeze. Totuși, asta nu-i împiedică să o facă atunci când sunt singuri, însă nu fără riscuri. Oficialitățile le urmăresc fiecare pas, așteptând ca ei să greșească, iar daca  i-ar prinde, consecințele ar fi foarte grave: ea ar fi trecută la statutul de Aberație iar Ky la cel de Anomalie, cel mai grav dintre toate.  

Daca la început Cassia era de părere că Societatea „îi ajută să fie fericiți”, acum vede adevărul și se simte dezgustată de ea însăși că a putut crede asta. A asistat la atât de multe nedreptăți încât nu mai ia de bune acțiunile oficialităților și învață că nu trebuie „să te pierzi în vraja nopții ușor” și că e bine să-ți pui întrebări și să lupți pentru viitorul tău.

Continuarea devine din ce în ce mai palpitantă, dar și mai intrigantă. Noi întrebări își caută răspunsurile și pur și simplu nu mai poți lăsa cartea din mână până ce nu parcurgi cu privirea și ultima pagină a cărții. Cartea este profundă, scrisa într-un mod sensibil și reușește să te țină cu sufletul la gură în orice moment, ceea ce o face să primească o bilă albă. 

Cassia nu mi-a plăcut deloc la început, era asemenea unui roboțel care face tot ce i se spune, fără să conteste porunca sau să-și pună întrebări cu privire la ea. Apoi, cand Societatea ei perfectă s-a dovedit a fi asemeni unui mar, pe cât de frumos, lucios, atrăgător în exterior, pe atât de putred și otravitor în interior, Cassia se schimbă. Realizează unele lucruri care până atunci îi erau invizibile și începe să scoată la suprafață caracterul ei de luptătoare.

Ky mi-a plăcut cel mai mult, dintre toate personajele. A suferit prea mult, fără să aibă nicio vină și totuși a rămas neschimbat de greutățile vieții. Puternic, inteligent, luptător din fire, chiar dacă nu arată prea des asta în fața oamenilor, fiind conștient că asta nu i-ar produce decât mai multă suferință. Faptul că nu va putea avea niciodata o pereche și că e văzut ca un paria îl macină. Dar cel mai mult îl macină faptul că nu o va putea avea Pereche pe Cassia. Soarta nu putea fi mai dură cu cei doi.  Și colac peste pupăză, Societatea se trezește că e timpul să le demonstreze cât de mult se înșeală ei…

Nu știu ce să zic de cartea asta. Mi-a plăcut, și nu mi-a plăcut. Sunt confuză, m-a revoltat și m-a răvășit în unele părți. Mi-a plăcut totuși stilul curat al autoarei și povestea, care e bine construită.

Recomand  să citiți cartea asta dacă aveți mai mult timp la dispoziție, ideal ar fi o zi întreagă, pentru că nu o puteți lăsa din mână, curioși mereu să vedeți ce se va mai întâmpla. Mie așa mi s-a întâmplat. :D

Click pe copertă și lectură plăcută!:)

Recenzie: "Shadows"(Lux#0.5), de Jennifer L. Armentrout

Nu mă trăgea inima să citesc cartea asta, pentru că din descriere am aflat că nu e despre Daemon și Katy, cum îmi doream eu, ci despre Dawson, fratele geaman al lui Daemon, și Bethany, fata de care s-a îndrăgostit. Dar i-am dat o șansă, pentru că vroiam să aflu povestea lor. Și mă bucur că am făcut-o.

Cei care n-au citit Obsidian, probabil nu vor ști cum se sfârșește relația dintre Dawson și Bethany, așa că nu voi spune nici eu asta,  voi încerca să nu creez o recenzie cu spoilere, pentru că, știți și voi, e altfel când afli anumite detalii din carte.

În Petersburg, orașul în care trăiesc Daemon, Dawson, Dee și alți Luxeni, se mută Bethany, împreună cu toată familia ei. Din momentul în care pășește în sala de clasă a liceului PHS, între ea și Dawson are loc o chimie ciudată(aici chiar e vorba de o chimie perfectă), o puteți numi dragoste la prima vedere, căci le bântuie mințile amândurora. Dawson devine un fel de umbră a lui Bethany, nici chiar el nu știe de ce se comportă așa, chiar dacă Daemon e furios rău pentru că ei, Luxenii, n-ar trebui să se întâlnească cu fete umane.  Dar lui Dawson nu-i pasă. Tot ce vrea el e să fie cu Bethany.

Nici cu Bethany nu e mai ușor, și ea se îndrăgostește  lulea de el. 

Relația lor avansează rapid, încă din primele zile, așa că Ash și Andrew, dar și Daemon și ceilalți Luxeni, încearcă să împiedice asta. Însă nimic nu-l poate face pe Dawson să renunțe la Bethany, o apără în fața semenilor săi cu multă îndârjire. Iar în orice încăpere s-ar afla ei, în sala de clasă, în sala de sport, sau chiar în camera lui Bethany, brusc aerul devine mai dens, ei fiind conștienți unul de celălalt. 

Timpul trece, iar cei doi nu se mai pot sătura unul de celălalt, orice ar face, întotdeauna găsesc subiect de discuție. Nu că ar fi nevoie, s-ar mulțumi să se privească unul pe altul toată ziua, atât de mare e nivelul lor de îndrăgostire. Între timp, au loc niște evenimente care întăresc conexiunea celor doi, evenimente care îi fac să creada că au fost sortiți înca de la început și că nimic nu-i va despărți.

Totuși, într-o seară, când cei doi plănuiau o ieșire la film, ceva nu a mers bine...  

Dacă plănuiți să citiți Obsidian(ceea ce vă recomand cu multă, multă căldură), trebuie neapărat să citiți și Shadows, e minunantă cartea. Începi să-i îndrăgești pe Dawson și pe Bethany și iubirea asta a lor, care depășește aproape orice obstacol, te va face și pe tine să visezi la una. Mie deja mi-e dor de ei doi, iar pe parcursul cărții, cu toate că știam deznodământul din Obsidian, am sperat că un duh magic va veni și ca prin minune îl va schimba. Nu, n-a fost așa, din păcate, iar speranțele mi-au fost spulberate. Dar acum înţeleg mai bine de ce Daemon are acele aversiuni faţă de oameni, deoarece conexiunea dintre el şi fraţii lui e foarte bine închegată, cei trei fraţi ţin foarte mult unul la celălalt.

 Îmi va fi dor, foarte dor de ei doi, de Dawson și de Bethany, nici n-aveți idee cât de mult. În aceste două zile de când am terminat de citit cartea, am fost ca o legumă, credeți-mă. M-am implicat sufletește în relația lor, poate mai mult decât trebuia.  Dar dacă finalul n-ar fi fost așa, mă îndoiesc că mi-ar fi plăcut cartea la fel de mult. Ar fi fost doar o carte drăguță cu happy-end.

V-o recomand, trebuie neapărat să o citiți, să nu credeți că toată cartea e plină de momente triste, e așa doar la final. În rest, veți fi captivați de dragostea lor și veți râde în unele momente, pentru că da, are și momente hazlii, în care veți râde cu gura până la urechi, la fel ca momentul din citatul de mai jos:  :D

“„Did you just…clean a dish?” Dee backed away slowly, blinking. She glanced at Daemon. “The world is going to end. And I’m still a vir—” “No!” both the brothers yelled in unison. Daemon looked like he was actually going to vomit. “Jesus, don’t ever finish that statement. Actually, don’t ever change that. Thank you.”

Un alt citat care mie îmi place foarte mult:

  „It’s okay. It’s over.” He slipped back into his human form, pulling her against his chest, resting his cheek against hers. Their pounding hearts beat in unison. „I’ll never let anything happen to you. I promise. You’re safe with me.” Bethany’s fingers dug into his shirt as she shivered. „I know. I love you.”

Nota: 5+/5

(Ştiu, în ultimul timp am dat cam multe note de 5+, dar toate cărțile recent citite de mine au fost minunate, nu mă lăsa inima să le dau mai puțin, pentru că, vedeți voi, nu merită mai puțin.)

Si o melodie pe care o ascultam in timp ce citeam:

Recenzie:''Ingerul mecanic”- Cassandra Clare

Tessa Gray este o fată de şaisprezece ani, care de curând se trezeşte fără un acoperiş deasupra capului, după ce mătuşa ei și singura care avea grijă de ea, moare în mod misterios, iar ea e nevoită sa-și vândă casa și hainele ca să o poată înmormânta.

În urma unui bilet primit de la fratele sau Nate, Tessa traversează Atlanticul ca să ajungă în Londra, unde lucrează Nate. Dar la coborârea din vapor, Nate nu e nicăieri. Singura persoană care o întampină este un om ciudat care o conduce la trăsura în care se află două femei la fel de ciudate. Ele își spun Doamna Dark și Doamna Black și sunt surori, iar Tessa are încredere în ele doar pentru că acestea îi spun că au venit din partea fratelui său. Dar de îndată ce ele o duc la casa lor, pe care Tessa o numește Casa Întunecată, aceste două surori își dau arama pe față.

Tessa e tratată în cel mai rău hal în casa surorilor, este pusă să facă ceva de care nici nu știa că e capabilă: să se transforme în altă persoană. Surorile Întunecate o pun zilnic să se transforme, împotriva vointei ei, uneori ajunge să facă asta și de zece ori pe zi, ceea ce nu e ușor, pentru că transformarea e dureroasă și adesea o epuizează până in pragul leșinului. Dar o face pentru că e amenințată ca fratele ei mult-iubit va fi rănit dacă nu se supune.

Zilele trec, săptămânile trec, iar surorile devin tot mai nerăbdătoare ca Tessa să evolueze cu transformările, să poată arăta munca lor Magistrului, o persoană caruia cele două femei malefice i se subordonează și care dorește să se căsătorească cu Tessa pentru abilitatea ei. Ba chiar o numesc pe Tessa nerecunoscătoare față de onoarea ce i se oferă, iar de multe ori ea a citit în ochii lor ceva ce părea a fi invidie. 

În ziua în care Magistrul trebuia să vină să o ia din casa Surorilor Întunecate, după o încercare eșuată de evadare, Tessa e legată strâns în camera ei hidoasă, ca să nu mai poată încerca să evadeze din nou. Dar cu ajutorul abilității sale, Tessa reușește să se elibereze și plănuiește să fugă cât mai departe de locul acela și de maleficele surori. Planurile îi sunt date peste cap când ușa camerei se deschide, și își imaginează că dacă ele o vor vedea liberă, o vor lega și mai strans.

Proptită după ușă, așteaptă să intre persoana in cameră și să o lovească cu o cană în cap. Și o lovește. Numai că nici gand să fie una din surori, ci e un tânăr cam de aceeași vârstă cu ea, care surprins de acțiunea ei, se ferește și încaseaza lovitura la mână. Magistrul? Nu, nu se poate, își imaginase că e mai in vârstă, n-are cum să fie el. Tânărul, „care arăta ca orice  erou de roman pe care ea și-l putuse vreodata imagina’’, îi spune că numele lui e William Herondale și că a venit să o salveze, dar nu înainte de a înjura „amenințând acuzator cu mâna însângerată.”

William luptă cu cele două surori și reușește să o scoată pe Tessa din Casa Întunecată, după șase săptămâni în care aceasta a stat închisă și maltratată în acel loc sinistru.

Tessa e dusă la Institutul Vânătorilor de umbre din Londra, aflând că și Will este unul din ei. Acolo, ea îi cunoaște pe Charlotte, micuța femeie dar capabila conducătoare a Institutului, pe Henry Branwell, soțul acesteia, pe James Carstairs(Jem), partenerul lui Will, și pe Jessamine Lovelace, o vânătoare de umbre superficială și arogantă.

Nu numai că in clădirea vânătorilor de umbre Tessa se simte ca acasă, în siguranța, dar cei de acolo îi promit că îl vor găsi pe fratele ei, care dispăruse fără urmă, și îl vor salva din ghearele oricui.

Institutul e un bun prilej pentru Tessa să afle mai multe despre ea însăși, dar nicio persoană de acolo nu pare sa știe exact ce e ea cu adevărat. Însă află că  e o locuitoare a Lumii de Jos, lumea in care trăiesc vampirii, vârcolacii, zânele și magicienii, împreună cu alte creaturi.

Doar vânătorii de umbre, care totodată sunt si nefilimi(descendenti ai îngerilor) mai mențin pacea între mundani(oamenii de rând) și creaturile din Lumea de Jos.

Tessa încearcă să-și facă șederea la Institut cât mai plăcută, atât pentru ea, cât și pentru cei de acolo, așa ca încearca să se împrietenească cu Will, care dă dovadă de un comportament acid, purtându-se urât cu toată lumea. Iar Tessa nu reprezintă o excepție de la regulă. Norocul ei că îl are pe Jem, care e un adevărat gentleman spre deosebire de Will.

Chiar dacă ei doi, Tessa și Will par a împărți o relație mai specială, Tessa reușind să-l înțeleagă, comportamentul lui schimbător, când ironic și sfidător, cand blând și misterios, o ține la distanță. Dar asta e ultima dintre problemele lor, căci se pare că Magistrul urzește planuri periculoase pentru toti vânătorii de umbre, doar ca sa o obțină pe Tessa si abilitatea ei.

Un citat: :D

'' -Calci prea apăsat când mergi, continuă Will, ocupat să lustruiască un măr de cămașă, și părând în continuare să ignore faptul că Tessa se uita urât la el. Camille merge delicat. Ca un faun în pădure. Nu ca o rață.

-Eu nu merg ca o rață.

-Îmi plac rațele, remarcă Jem, diplomatic. Mai ales cele din Hyde Park-se uită la Will, care stătea, ca și el, pe marginea mesei înalte, cu picioarele atârnate. Îți aduci aminte când ai încercat să mă convingi sa hrănesc rațele sălbatice din parc cu o plăcintă cu carne de pui, ca să vezi dacă ai putea să crești o specie de rațe canibale?

-Și ele au mâncat-o, își aminti Will. Bestiuțe însetate de sânge. Să n-ai niciodată încredere într-o rață!"

Mi-a plăcut foarte, foarte mult această carte, de la prima până la ultima pagină. Este foarte bine scrisă, iar povestea în sine este originală și plină de savoare. Contine multe răsturnări de situație, care te lovesc adesea de unde nici nu te așteptai. Iar Will si replicile lui… sunt mortale:)) Am râs de atâtea ori, că am pierdut șirul. Tessa e o eroină inteligentă, ador felul în care se războiește cu Will, nu stă si încasează replicile lui acide, ci îl pune la punct. Iar Jem, e un adevărat prinț, din toate punctele de vedere, îl veți îndrăgi, sunt sigură de asta.  Asta e oficial seria cu numărul 2 din topul cărților citite de mine, după seria „Lux”, bine-înțeles. :D

Nota:5+/5

Recenzie: ''Urzeala Tronurilor''(Cantec de gheata si foc#1), de George R.R. Martin

Recenzie „Urzeala tronurilor’’,

 de George R.R. Martin

Pentru prima data dupa mult timp, habar n-am cum sa incep o recenzie. Pe cuvantul meu de onoare! Nici nu stiu ce sa zic, nu stiu ce v-as putea povesti, de teama sa nu destainui prea multe si sa stric placerea lecturii. Am terminat de citit cartea asta acum cateva zile, dar nu m-am incumetat sa-i fac recenzia atunci, imediat, am zis ca ar fi mai bine sa astept putin, sa „rumeg’’ ideile. Si cred ca am luat decizia corecta. 

Parerea mea despre carte este una foarte buna. Isi merita fiecare banut si fiecare fan castigat si sunt profund convinsa ca cei care au citit-o sunt de acceasi parere cu mine. 

Daca aveti de gand sa o cititi, in primul rand sa nu va speriati de numarul paginilor(aproape cat Biblia) si in al doilea rand sa nu plecati urechea la ce spun altii(nu ca ar spune ceva rau, peste tot am vazut numai cuvinte de lauda, dar e foarte posibil sa dati peste spoilere, adica sunt sanse mari sa nu mai priviti cartea din acelasi unghi si sa nu va mai placa).

„Urzeala tronurilor’’, dupa parerea mea, nu e doar o poveste pe care sa o citesti, sa te minunezi de maretia ei, sa-ti scoti din cap ce ai citit, dupa care sa treci la o alta carte. Nu. Cartea asta e diferita. Impune respect, atat prin numarul mare de pagini, cat si prin povestile bine scrise. Te schimba, te face sa vezi lumea cu alti ochi, sa-ti dai seama cum era viata oamenilor pe vremuri(chiar daca povestea nu e reala, totusi lumea in care se petrece actiunea e catusi de putin asemanatoare cu Evul Mediu din lumea noastra). 

Te face sa pretuiesti mai mult ceea ce ai si sa multumesti cerului(si inca de cate ori!) ca nu ai prins si tu perioada aia cand tarile erau conduse de regi, unii din ei la fel de capriciosi si nemilosi ca cei din carte.

Cartea asta e un fel de colectie de povesti, ale unor oameni fascinanti, regi si regine, lorzi avizi dupa putere, cavaleri care participa la turniruri, razboaie in care aproape mereu numarul soldatilor castiga, si mai ales, e o poveste in care nu intotdeauna binele, dreptatea si onoarea castiga. 

Aici, tradarile sunt mai dese ca ciupercile dupa ploaie. Oamenii nu au incredere unii in altii, tocmai din aceasta cauza: nu stii cine e de partea ta si cine are de gand sa-ti sape groapa in momentul urmator, iar daca esti suficient de naiv incat sa te increzi in cineva, scump vei plati pentru asta, dupa cum a aflat si Ned Stark, un om onorabil, dar care a avut ghinionul sa destainuie ceea ce nu trebuia cui nu trebuia.

Nu voi detalia cele ce se petrec in roman, pentru ca ar fi pacat sa nu va las pe voi sa descoperiti asta, pentru ca asa cum am aflat si eu de multe ori, nimic nu se compara cu surpriza descoperirii  pe cont propriu ale unor detalii, asta face ca placerea sa fie mai mare, iar cartea sa devina de neuitat. Insa trebuie sa rezum actiunea, cat de strans voi putea, cat sa stiti despre ce vorbim.

Voi spune doar atat, ca in aceasta carte este vorba despre Westeros, tara formata din 7 regate, condusa de regele Robert Baratheon, din Casa Baratheon si despre conflictele duse intre mai marii tarii pentru castigarea Tronului. Pentru ca Mana Regelui, Jon Arryn moare(unii spun ca n-a murit de moarte buna, ci a fost asasinat), Eddard Stark, din Casa Stark si totodata un bun prieten al regelui Robert, ii ia locul ca Mana, desi ii vine greu sa-si paraseasca castelul din Winterfell, pe sotia lui, Catelyn si pe cei 5 copii, Robb, Sansa, Arya, Bran si Rickon. Jon fiul bastard al lui Ned, este trimis sa slujeasca in Rondul de Noapte, iar Sansa si Arya merg alaturi de Ned, Mana, la Debarcaderul Regelui. 

Sa fii Mana regelui nu e usor. Ned are multe lucruri de rezolvat, cum ar fi sa conduca tara, sa rezolve conflicte periculoase din pricina carora ar izbucni razboaie grele si mai ales sa faca dreptate in locul Regelui, in timp ce acesta isi face de cap-lucruri marunte, nu-i asa? Nu, nu-s deloc marunte, nu atunci cand pe langa ele mai ai de a face si cu oamenii barfitori, tradatori din consiliul regelui, oameni care isi urmaresc propriile interese, cu orice pret. Iar cand afli unele secrete pentru care viata iti este pusa in pericol, ai cu atat mai multe motive sa te temi pentru viata ta. 

Robert Baratheon moare in niste circumstante hilare pentru un rege atat de fioros, vicios si luptator cum e el, iar odata cu moartea lui au loc si niste intamplari neprevazute.

Regina il proclama Rege pe fiul ei, Joffrey, mostenitorul oficial al tronului, dar Mana Regelui sustine ca el nu este fiul lui Robert, prin urmare nu este mostenitorul acestuia si cere sa fie incoronat fratele mai mic al regelui, Stannis, fapt pentru care este acuzat de tradare. Dupa cum spunea Ned Stark, „Regele moare si Mana e ingropata”. Pentru ca asa cum l-au „rezolvat” pe Jon Arryn, fosta Mana a Regelui, asa planuiesc sa il „rezolve”si pe Ned, sa il inlature din calea lor, asa ca noul Rege il decapiteaza, cu toate ca el nu era un tradator.

Pentru memoria tatalui sau, pentru eliberarea Nordului de sub conducerea Sudului, si pentru a-si elibera surorile din mana Lannisterilor, Robb Stark isi cheama stegarii si pe oamenii lor la lupta si porneste un razboi, iar in ciuda faptului ca este un adolescent, reuseste sa castige respectul si frica tuturor marilor lorzi ai Nordului.

E dusa o adevarata lupta pentru Tronul de Fier, construit din multe sabii, dar lupta se duce mai ales pentru puterea pe care o detine omul care sade pe acel tron. 

Departe de cele povestite, se afla Viserys si Daenerys Targaryen, ultimii din casa Targaryen, vestita pentru faptul ca a cucerit cele 7 regate ale vestului cu ajutorul focului dragonilor.

Viserys se considera adevaratul mostenitor al Tronului de Fier, asa ca de cand tatal sau Aerys Targaryen(numit si Regele Nebun) si fratele sau Rhaeghar Targaryen impreuna cu restul membrilor casei lor au fost ucisi, el lupta sa recastige Tronul din mana Uzurpatorului, Robert Baratheon. Iar ca sa ia in primire ce a mostenit, e in stare de multe lucruri. Unul din ele consta in vanzarea surorii lui unui Khal, regele Dothraki-lor, un popor salbatic, dar foarte de temut. Daenerys se supune fratelui ei, de teama ca ar putea „trezi dragonul”, dar dupa ce Viserys este ucis, realizeaza ca nu el era adevaratul mostenitor, ci ea.

Mi-a placut foarte mult aceasta carte, este foarte bine scrisa, simti teroarea personajelor la fel de bine ca bucuria si surpriza lor, si foarte bine gandita. Actiunea este ampla, fiecare capitol fiind scris din perspectiva unui personaj, scriitorul reusind astfel sa te „plimbe” peste tot unde sunt prezente personajele, peste toate taramurile de lupta, facandu-te sa crezi ca esti chiar in mintea lor. Dar surpriza! Cand incepi sa crezi ca intr-adevar incepi sa cunosti un personaj, el iti demonstreaza ca mai ai multe de invatat, mereu esti surprins de actiunile lui, unele logice, altele mai putin logice.

Ce mi-a mai placut la cartea asta este faptul ca desi autorul scrie din perspectiva a multor personaje, reuseste sa le distinga unele de altele, reuseste sa le cladeasca personalitati distincte, cu moduri de gandire diferite, la ca strategiile lor. 

Ca personaje, favoritele mele sunt Arya-pentru ca e foarte desteapta si curajoasa, Tyrion-pentru ca este foarte inteligent, reuseste sa-i fenteze pe multi, iar replicile lui ma fac sa rad adesea(nu pentru ca ar fi ele extraordinar de amuzante, ci pentru ca adevarul din ele e teribil de amuzant si socant de adevarat), Catelyn-pentru ca intelepciunea ei nu are limite, iar Ned-pentru ca a ramas un om cu o mare onoare, chiar daca l-a costat viata. 

Va recomand cu mare drag aceasta carte, e o adevarata capodopera. Unii spun ca e cea mai mare opera a genului dupa „Stapanul inelelor”, dar eu cred ca o intrece cu mult.

Un citat foarte adevarat:

„Frica taie mai adanc decat sabiile. Cel care se teme sa piarda a si pierdut deja”.

Nota:5+/5

Recenzie: ''Naluca si Naucul''-Stacey Kade

Alona Dare e pentru multi dintre elevii de la Groundsboro High intruchiparea perfectiunii.  Arata trasnet, blonda cu ochi albastri si un trup de invidiat, e sefa majoretelor, toata lumea ii asculta ordinele cu sfintenie si a fost aleasa de trei ori la rand Regina Balului, nivelul popularitatii ei nefiind nicicand mai mare de atat.

Poate vei spune ca e o persoana superficiala, o blonda cu creier de gaina. 

Dar stai! Ai dreptate… Alona chiar e superficiala. Ea ar spune doar ca ii pasa de cum arata si ti-ar arunca o privire si un zambet zeflemitor, care cu siguranta te-ar face sa intri in pamant. Si imediat dupa aceea ai fi exclus din inalta ierarhie din liceu, dorindu-ti sa dispari de pe fata pamantului de umilinta.

In privinta creierului de gaina, m-as gandi de doua ori. Alona nu e proasta. Ba dimpotriva, e nevoie de multa istetime sa convingi atatia oameni sa te voteze trei ani consecutivi Regina Balului si sa-ti mentii locul  din varful piramidei popularitatii.  E destul de inteligenta, doar ca inteligenta ei a fost directionata intr-o alta parte.  Alona stie asta.

Dar ceva o schimba, odata cu superficialitatea ei. Poate faptul ca un autobuz plin cu tocilari a ucis-o, lasand-o fara vlaga, intinsa pe asfaltul incins? Poate… Dar si faptul ca dupa ce a fost omorata s-a putut RIDICA de pe sosea a avut un rol important. Atunci a aflat ca fantomele nu sunt DOAR niste povesti de adormit copiii, ea insasi devenind una, dupa „micul accident”. Si de atunci, a avut parte de muuulte peripetii…

A luat parte la inmormantarea ei, s-a vazut ingropata la doi metri sub pamant, in timp ce jumatate din oras plangea pentru ea. Toti cei care aproape i se inclinau la picioare  cand era IN VIATA, acum  vorbesc numai lucruri rele la adresa ei, iar pe deasupra, a aflat ca Misty, cea mai buna prietena a ei, a tradat-o la nici macar doua zile dupa nefericitul accident si s-a combinat cu Chris, iubitul ei. 

 O nimica toata, nu? Ba deloc! Alona cunoaste iadul in primele 3 zile dupa moarte. Sa-i vezi pe cei in care aveai inceredere tradandu-te in halul asta… nu e usor. 

Cand era in viata, ii pasa mai mult de aparente si de popularitatea ei. De aceea a reusit cu brio sa ascunda cel mai de pret secret al ei, „mica ei problema” ramanand la fel de muta ca un cimitir noaptea.

Acum ii e dor de orele plictisitoare de la scoala. Ii e dor de multe…

 Hoinareste fara sens prin holurile scolii, amintindu-si de momentele cand fiinta ei inca era solida. Dar nimic nu o ajuta, se simte mai singura ca oricand. A incercat chiar si sa le atraga atentia celor vii, dar fara nici un rezultat, ei nu o pot auzi.

Mergand pe coridorul scolii il vede pe Will Killian, unul dintre cei mai mare ratati ai scolii, razand. Razand de ea. Dar cum e posibil? Stai, asta inseamna ca el o vede…

Si de aici incepe aventura, fratilor! Cu adevarat o aventura!

Alona realizeaza ca Will o poate vedea si auzi, asa ca ii face capul calendar, punandu-i intrebari cu privire la micul ei „defect de traire”. Dar asta nu e tot. O droaie de fantome, unele mai agasante ca altele, il hartuiesc pe Will, fiecare din ele avand  cate o „mica dorinta’’ pe care numai el o poate indeplini.

Killian a avut de-a face cu situatia asta de cand era mic copil. Ceva de genul: scrie o scrisoare unui om pe care nici macar nu-l cunosti, din partea bunicului sau mort din timpul Razboiului Mondial, si asteapta-te dupa aceea sa te creada sanatos la cap!

Grea povara s-a mai abatut asupra lui Will! Toate vocile nenorocitelor de fantome ii aduc numai probleme. Asta pe langa  durerea de cap care il face sa-si doreasca sa fie mort.

Si pentru ca toate astea nu erau de ajuns(?!), Alona Dare, cea mai populara fata din scoala, moarta de curand, s-a intors sub forma de fantoma si-i demonstreaza ca e o pacoste desavarsita, chiar mai mare ca atunci cand era in viata.

Dar Alona, ca sa ajunga la el, face ceva la care se pricepe foarte bine. Ii pune pe ceilalti la punct(adica pe celelalte fantome avide dupa atentia lui Will:D) si reuseste sa le indeparteze de el. Pentru baiatul care si-a trait viata non-stop auzind voci enervante de fantome, asta conteaza mult, pentru el momentele rare de liniste sunt nepretuite.

Pentru ca Alona pare sa-l bantuie încontinuu, Will incepe sa o cunoasca, desi la inceput nu-si dorea decat sa dispara cat mai repede din fata ochilor lui, mai apoi situatia intorcandu-se fix pe dos. Incepe sa vada adevarata fata a ei, total diferita de ce isi inchipuia el. 

Doar pentru ca totul se straduieste sa-i arate lui Will ca se poate si mai rau de atat, o fantoma agresiva pare a fi pe urmele lui, facandu-i zile negre. Chiar ca mai rau de atat nu se poate…

Dar incredibil de egoista Alona Dare, superficiala Regina a Balului, il surprinde cu o miscare de necrezut, acela fiind momentul in care Will isi da seama ca a gresit ataaat de mult in privinta ei.

Daca doriti sa luati o pauza si o gura de aer proaspat, cartea asta e  mai mult decat potrivita pentru asta. Contine multe parti amuzante, care pun pariu ca te vor lasa cu un zambet(sau un hohot) maaare  pe fata. E usoara de citit, si nu are decat vreo 300 de pagini.

 Asta inseamna ca o poti termina de citit in mai putin de o zi daca te pui serios pe treaba. E frumoasa, lejera, si te invata lucruri pretioase despre viata, cum ar fi ca trebuie sa te bucuri de fiecare moment pe care il ai pentru ca nu stii daca vei mai avea altul, si ca aparentele pot fi extrem de inselatoare. Putem crede toata viata ca am ajuns sa cunoastem o persoana si intr-o secunda putem realiza cat de mult ne-am inselat.

Nota: 4/5

Recenzie ''Obsidian''-Jennifer L. Armentrout

Mi-a placut fiecare particica din aceasta carte. Nu stiam despre ce e vorba cand am inceput sa o citesc,  dar pentru ca primise numai recenzii favorabile din partea unei bloggerite in care am incredere, m-am lasat pe mana ei. Si nu regret deloc. Daca nu aflam de la ea de aceasta carte, nu stiu daca as fi avut ocazia sa o citesc vreodata, din multitudinea de carti din lumea intreaga.  Si-asa pierdeam o carte uimitoare. M-a tinut cu sufletul la gura inca de la inceput, nu m-a lasat nici un moment sa respir usurata, ca imediat se intampla ceva care ma baga la loc in priza.

Povestea lui Katy nu e tocmai fericita. Tatal ei a murit in urma cu trei ani, datorita unei tumori canceroase la cap. Incercand sa-si traiasca viata fara sa-si aminteasca de el la fiecare pas, mama ei decide ca ar fi mai bine ca ele sa se mute din insorita Florida, in Petersburg, West Virginia.

In noul ei oras, Katy incearca sa se acomodeze, chiar daca e de parere ca prima zi de scoala va fi groaznica, datorita faptului ca toti vor dori sa o cunoasca pe „fata cea noua’’. Si primul pas ca sa se integreze in acea mica comunitate din Petersburg ar fi sa-si faca prieteni, incepand cu noii ei vecini de o seama cu ea, dar asta nu e nici pe departe dorinta sa, ci a mamei ei, nemultumita ca Katy petrece prea mult timp inchisa in casa, cu laptopul in brate, scriind pe blogul ei despre carti.

Asa ca intr-o zi  ciocane la usa baiatului si fetei din vecini, pentru indrumari catre un magazin. Ii raspunde baiatul, de care mama ei spusese ca e o bunaciune(si cata dreptate avea!), pe jumatate dezbracat si aratand ca si cum nu ar fi dormit deloc in noaptea anterioara. El nu e deloc politicos cu Katy, care fermecata de aspectul lui si de ochii verzi, patrunzatori, aproape isi pierde cuvintele.

Dupa acest incident, Katy decide sa se tina departe de baiatul din vecini, dar cand face cunostinta cu Dee, sora acestuia, isi da seama ca ii va fi greu sa faca asta.

Dee e o draguta, din toate punctele de vedere. Se poarta atat de frumos cu Katy, incat acesteia ii e mila de ea ca are un frate atat de oribil ca Daemon, care detine un nume potrivit caracterului sau.

Cele doua se imprietenesc foarte repede, ceea ce nu e deloc pe placul lui Daemon, care inca pare sa o urasca de moarte pe Katy. II face viata aproape imposibila, incercand sa o tina departe de sora lui, mereu cu aceeasi placa, ca ea nu e ca ei. Ca ei? Cum? Ce e atat de diferit la ei?

Katy nu stie despre ce vorbeste el si i se pare de-a dreptul enervanta situatia.

“So, Kitten, if I’m going to be your babysitter for the evening, what’s in it

for me?”

My eyes immediately narrowed. “First off, I didn’t ask you to babysit me. And you made me come over here. And don’t call me Kitten.”

 Singurul motiv pentru care ea incearca sa se inteleaga cu Daemon e pentru Dee, noua ei prietena cea mai buna. Si pentru ca Dee si Katy petrec mult timp impreuna, inevitabilul se produce si din cand in cand e nevoita sa-l vada si pe Daemon. El e la fel de arogant si enervant ca intotdeauna, dar pe masura ce timpul trece,  isi arata si partile bune, iar Katy e acolo ca sa le observe.

Ea nu poate nega ca se simte atrasa de Daemon, chiar daca in momentul in care el se poarta ca un nemernic, enervand-o,  toate sentimentele pentru el ii sunt puse pe fuga. Toata lumea observa ca intre cei doi exista o evidenta chimie, chiar si Ash, fosta iubita a lui Daemon vede asta, ceea ce nu e deloc de bine.

He was a jerk. Moody. But there had been brief moments that I’d spent with him—like a nanosecond—when I thought I might have seen the real Daemon. At

least a better Daemon. And that part made me curious. And the other side, the jerky one, yeah, that part didn’t make me curious.

It sort of excited me.

Intre ei au loc numeroase schimburi de replici taioase, dar cand Katy afla din greseala cel mai bine ascuns secret al lui Daemon, un secret  ce tine de viata si de moarte, relatia lor trece la un cu totul si cu totul alt nivel.  Si in curand, cei mai aprigi dusmani se arata, mai infricosatori ca niciodata.

Fragmentul meu preferat:

 “Kitten,” he murmured lazily. A clear warning in his eyes.

I ignored it. “Not even if you were the last thing that looked like a human on the face of this Earth. Got that? Capiche?”

He tilted his head to the side, and several locks of hair slid over his forehead. Daemon smiled, a wealth of danger in the tilt to his mouth, but I was

on a roll now.

“I’m not even attracted to you.” Lie. Ding! Ding! Lie. “Not even a little bit. You’re—”

Daemon was in front of me in a flash, not an inch from my face. “I’m what?”

“Ignorant,” I said, taking a step back.

“And?” He matched my step.

“Arrogant. Controlling.” I took another step back, but he was still in my personal space and then some. “And you’re…you’re a jerk.”

“Oh, I’m sure you can do better than that, Kitten.” His voice was low as he inched me backward. I barely heard him over the pounding rain and the

thundering of my heart. “Because I seriously doubt you’re not attracted to me.” I forced a laugh. “I’m totally not attracted to you.”

Another step forward on Daemon’s side, and my back was against the wall. “You’re lying.”

Oh, Doamne, cat de mult mi-a placut cartea asta! Ieri am terminat-o si de atunci mintea imi pleaca adesea la Daemon si la Katy, la Dee si la povestea celor trei. Nici nu mai stiu de cand n-am mai fost atat de bantuita de o carte, insa pot spune cu certitudine ca ultima data s-a intamplat cu mult timp in urma. Si credeti-ma, am citit multe carti in ultima vreme.

Imi place extrem de mult felul in care Jennifer a scris cartea, e exact ce asteptam de la una. Cu suficiente descrieri, dar nu excesive, personaje  bine construite, cu personalitati puternice, o poveste fascinanta care te face sa-ti doresti sa citesti tot mai mult si mai mult. E imposibil sa te plictisesti cand te apuci de citit cartea asta, te surprinde la fiecare pas. Exact asta mi-a placut. Ca imprevizibilitatea e peste tot, ceea ce e minunat, pentru ca mie mi se intampla de multe ori cand citesc o carte, sa „ghicesc’’ ce are sa se intample in continuare. 

Dar aici am fost prinsa cu garda jos, previziunile mele au ramas doar atat-niste previziuni. Iar daca cititi cartea asta, va garantez ca va veti indragosti de Daemon si de caracterul lui imprevizibil.

Va recomand cu cea mai mare placere cartea asta, e un must-read, cu siguranta. Si sunt foarte curioasa daca impartasiti parerea mea despre ea(si despre Daemon).

Un alt motiv pentru care trebuie sa cititi „Obsidian’’,  este unicitatea ei si bine-inteles pentru ca Jennifer Armentrout e o scriitoare foarte talentata, care si-a croit cu succes drumul catre nr. 1 din topul meu.

E imposibil sa nu va placa "Obsidian"!:D