One day... we will be remembered!

I still remember this moment
In the back of my mind
The time we stood with our shaking hands
The crowds in stands went wild
We were the kings and the queens
And they read off our names
The night you danced like you knew our lives
Would never be the same
You held your head like a hero
On a history book page
It was the end of a decade
But the start of an age...



Da, inca imi amintesc cat de fericiti eram, lipsiti de griji, inocenti copii. Dar acum vietile noastre s-au schimbat, nimic nu mai e la fel...                                                                                                                     

I still remember...

Amintiri vechi imi patrund in minte acum. O zi frumoasa, soare stralucitor, vantul zburandu-mi pletele, multi prieteni pusi pe sotii,adunati laolalta, multe traznai care aveau sa ne schimbe vietile pentru totdeauna.
Dar acum imi amintesc. Imi amintesc acea placere. Placerea de a sti ca totul e posibil si totul e permis. Si cat de nazdravani mai eram!
Cand jucam de-a v-ati ascunselea pana cand se lasa intunericul, mereu nesatui de acest joc, mereu flamanzi. Si cand mamele noastre ne chemau in casa, cat de suparati eram...
Dar in urmatoarea zi, aventura o lua de la inceput, captivandu-ne si distrandu-ne sufletele de copii. Era frumos sa te joci pana la miezul noptii, cand la lumina becului de la poarta se strangeau fluturi, carabusi si chiar acei tantari enervanti care niciodata nu ne dadeau pace. Teama de intuneric si mai ales de necunoscut ne cuprindea adeseori in toiul acelui joc mult iubit, facandu-ne pielea ca de gaina, profund inspaimantati de povestirile cu fantome si OZN-uri. Acela era momentul cand jocul lua sfarsit. Dar nu pentru mult timp, pentru ca o noua zi fascinanta urma.

Reverie

O melodie superba, foarte linistitoare, nu ma mai satur ascultand-o. E impresionant cat de mult te poate schimba!

Schimbare?

Timpul... ma dispera. Parca ieri incepeam un alt an scolar, iar azi, e aproape de final. Dar de cate ori nu am revazut fotografiile fara de pret, care au intiparit amintiri pretioase pe hartia lor fragila? Sincer, am cam pierdut numaratorea. Ma tem doar ca ma voi trezi candva si voi descoperi ca a trecut viata pe langa mine, iar eu nici macar n-am inceput sa traiesc. Si cat de mare e aceasta teama... E imensa.
Acum ma simt neputincioasa in fata timpului, simt ca nimic din ce as face nu m-ar ajuta in aceasta lupta in care cu siguranta voi pierde. Deja au trecut aproape 18 ani din viata mea, si inca ma mai intreb cand au trecut asa de repede.
Cand am pierdut cea mai frumoasa perioada din viata, si cand m-am schimbat atat de mult? Cu siguranta e cea mai grea intrebare dintotdeauna. Mahnirea ma stapaneste in acest moment, ma afunda in abisul necunoscutului, ma chinuie fara incetare, producand un gol imens. Doar atat imi doresc: sa opresc cumva timpul acesta blestemat, care imi curma cele mai frumoase momente si cele mai frumoase zile.
Cata dreptate avea Simona Popescu in superba ei carte Exuvii... Si eu, m-am schimbat de multe ori, am abandonat parti importante din mine pe parcursul acestor ani, dar intr-un fel, acele parti continua sa existe in interiorul meu, continua sa se faca auzite, cumva. Mai multe Ramone, mai multe dorinte, mai multe placeri si neplaceri, unele mai mature, altele mai infantile, fiecare dintre ele aparand la suprafata pe rand, punandu-si vizibil amprenta asupra mea. Banuiesc ca timpul le va inmulti, si ma va schimba de atatea ori, ca poate nici nu voi observa.

Continui sa sper ca nu ma voi schimba prea mult, ca voi ramane aceeasi Ramona singuratica, aiurita, visatoare si melancolica, trista si nebunatica, retrasa si vorbareata uneori, buna sau mai putin buna uneori, care se inveseleste sau se intristeaza la auzul versurilor unei melodii, care se joaca si chiar vorbeste cu prietenele ei, animalele, care iubeste atat de mult plantele si chiar natura, cu copacii, dealurile ei banale, cu florile ei, iarba, cerul albastru, soarele arzator si alte minunatii banale, dar vitale pentru ea.
Da, chiar cred ca voi ramane aceeasi Ramona care acorda atata importanta lucrurilor marunte, dar totusi importante.

Do it anyway!

You can spend your whole life building
Something from nothing
One storm can come and blow it all away
Build it anyway...

You can chase a dream
That seems so out of reach
And you know it might not ever come your way
Dream it anyway...

Uitare

Poate ar fi fost doar o privire

Sau o scurta ratacire,

Cand intunecatii nostri ochi s-ar fi intalnit,

Si dulcile inimi ni s-ar fi regasit.

Am uitat insemnatatea  unui gest marunt,

Ca acela pe care tu candva l-ai facut.

Am uitat insemnatatea vorbelor,

Si acum am invatat durerea lacrimilor.

Poate mai bine ar fi fost,

Daca eu, care ratacesc fara rost,

Nu m-as fi pierdut asa usor,

In adanca privire a unui trisor.

Dar stiu ca niciodata nu voi afla

Ce s-ar fi putut intampla.

Pentru ca totul s-a pierdut

Si acum privesc la cat de mult am decazut.

Cat imi doresc sa pot uita…

Multe sentimente...

Indragostita? Poate doar un pic, sau un pic mai mult... Dar sunt sigura ca-mi va trece febra aceasta la fel de repede precum a venit. Atat de multe sentimente se zbat in interiorul meu...  Sunt confuza, nu mai stiu ce simt, si sunt atat de aeriana, ca nu mai vad multe lucruri in jurul meu. Cine-ar fi zis ca acele zicale despre iubire erau adevarate? Si cine-ar fi zis ca le voi simti si eu pe pielea mea, in toata splendoarea lor? Ajunsesem sa cred ca nu exista asa ceva, nu avusesem experiente intr-ale iubirii. Dar, banuiesc ca niciodata nu e prea tarziu.  Sunt si un pic speriata, intr-un fel, pentru ca nu stiu ce vor face din mine sentimentele astea. M-ar putea transforma intr-o persoana cu totul diferita. Nu stiu daca ma vor transforma intr-o persoana mai buna, sau mai putin buna, dar pentru moment, ar trebui, asa cred, sa ma bucur de ele atat timp cat le mai am, pentru ca am banuiala ca nu vor tine mult...