Amintiri vechi imi patrund in minte acum. O zi frumoasa, soare stralucitor, vantul zburandu-mi pletele, multi prieteni pusi pe sotii,adunati laolalta, multe traznai care aveau sa ne schimbe vietile pentru totdeauna.Dar acum imi amintesc. Imi amintesc acea placere. Placerea de a sti ca totul e posibil si totul e permis. Si cat de nazdravani mai eram!
Cand jucam de-a v-ati ascunselea pana cand se lasa intunericul, mereu nesatui de acest joc, mereu flamanzi. Si cand mamele noastre ne chemau in casa, cat de suparati eram...
Dar in urmatoarea zi, aventura o lua de la inceput, captivandu-ne si distrandu-ne sufletele de copii. Era frumos sa te joci pana la miezul noptii, cand la lumina becului de la poarta se strangeau fluturi, carabusi si chiar acei tantari enervanti care niciodata nu ne dadeau pace. Teama de intuneric si mai ales de necunoscut ne cuprindea adeseori in toiul acelui joc mult iubit, facandu-ne pielea ca de gaina, profund inspaimantati de povestirile cu fantome si OZN-uri. Acela era momentul cand jocul lua sfarsit. Dar nu pentru mult timp, pentru ca o noua zi fascinanta urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ti parerea! ;)