Schimbare?

Timpul... ma dispera. Parca ieri incepeam un alt an scolar, iar azi, e aproape de final. Dar de cate ori nu am revazut fotografiile fara de pret, care au intiparit amintiri pretioase pe hartia lor fragila? Sincer, am cam pierdut numaratorea. Ma tem doar ca ma voi trezi candva si voi descoperi ca a trecut viata pe langa mine, iar eu nici macar n-am inceput sa traiesc. Si cat de mare e aceasta teama... E imensa.
Acum ma simt neputincioasa in fata timpului, simt ca nimic din ce as face nu m-ar ajuta in aceasta lupta in care cu siguranta voi pierde. Deja au trecut aproape 18 ani din viata mea, si inca ma mai intreb cand au trecut asa de repede.
Cand am pierdut cea mai frumoasa perioada din viata, si cand m-am schimbat atat de mult? Cu siguranta e cea mai grea intrebare dintotdeauna. Mahnirea ma stapaneste in acest moment, ma afunda in abisul necunoscutului, ma chinuie fara incetare, producand un gol imens. Doar atat imi doresc: sa opresc cumva timpul acesta blestemat, care imi curma cele mai frumoase momente si cele mai frumoase zile.
Cata dreptate avea Simona Popescu in superba ei carte Exuvii... Si eu, m-am schimbat de multe ori, am abandonat parti importante din mine pe parcursul acestor ani, dar intr-un fel, acele parti continua sa existe in interiorul meu, continua sa se faca auzite, cumva. Mai multe Ramone, mai multe dorinte, mai multe placeri si neplaceri, unele mai mature, altele mai infantile, fiecare dintre ele aparand la suprafata pe rand, punandu-si vizibil amprenta asupra mea. Banuiesc ca timpul le va inmulti, si ma va schimba de atatea ori, ca poate nici nu voi observa.

Continui sa sper ca nu ma voi schimba prea mult, ca voi ramane aceeasi Ramona singuratica, aiurita, visatoare si melancolica, trista si nebunatica, retrasa si vorbareata uneori, buna sau mai putin buna uneori, care se inveseleste sau se intristeaza la auzul versurilor unei melodii, care se joaca si chiar vorbeste cu prietenele ei, animalele, care iubeste atat de mult plantele si chiar natura, cu copacii, dealurile ei banale, cu florile ei, iarba, cerul albastru, soarele arzator si alte minunatii banale, dar vitale pentru ea.
Da, chiar cred ca voi ramane aceeasi Ramona care acorda atata importanta lucrurilor marunte, dar totusi importante.