Fragment Cicada - campanie

Am venit si cu fragmentul al treilea.

Asta e o parte destul de draguta. Multumim pentru ajutor, Adry! >:D<

Enjoy. ^.^

   Sentimentele negative dinăuntrul meu îşi făceau loc din centrul meu, încolăcindu-şi tentaculele în jurul coastelor mele. Degetele îmi tremurau, aşa că mi-am împins mâinile mai adând în buzunare ca nimeni să nu vadă.     Am aruncat o privire în dreapta mea şi am zărit expresia îngrozită din ochii mari şi albaştri ai lui Natalie. Stătea cât de aproape putea de David fără să-şi înfăşoare braţele în jurul lui. Ochii lui David cercetau uşor focul ce-l privea şi am observat că fruntea lui era încreţită. Andrew era nemişcat ca o statuie cu ochii încă la bunicul, dar puteam să văd că se întreba.. se întreba.. mă speria când se întreba.

Grupul deveni nefiresc de liniştiţ şi rămaseră nemişcaţi pentru câteva momente. Am devenit brusc conştientă de graniţa dintre întunericul şi lumina ce se întâlneau la poarta din spate. Ceva m-a făcut cred că erau ochi pe partea cealaltă a peretelui întunecat unde lumina ce strălucea de pe verandă nu mai ajungea. Ceva privea. Ceva ştia despre pădurea bântuită. Ceva ce a făcut un cerc în iarba cea proaspătă şi verde unde vacile păşteau de obicei. Am simţit un nod în gât.

Bunicul m-a apucat de umeri şi  m-a atras într-o îmbrăţişare.

     -Nu, nu, Blair. Nu te speria. Aici e teritoriul tău, măzăriche. Să nu-ţi fie frică de nimic pe teritoriul tău.
     -Să ieşim afară! Nu am observat că Everett stătea lângă tatăl lui cu acea privire sălbatică şi curioasă în ochi. Vreau să merg să văd cercul! A stat şi s-a uitat în spate la ATV apoi înapoi la Andrew. Everett părea să nu aibă niciodată o doză sănătoasă de frică. Curiozitatea lui câştiga întotdeauna în faţa oricărui lucru ce ar putea fi puţin înfricoşător. 
    -Nu, Everett, e prea întuneric în seara asta. Nu se vede luna. Nu am fi capabili să ne vedem nici măcar palmele din faţa ochilor dar-aminte să conducem într-acolo fără să ne lovim de vreun copac. Andrew încerca să pară calm şi neînfricat pe când vorbea şi totuşi am văzut diferenţa subtilă din atitudinea lui. Stătea parcă mai alertat.. mai bănuitor. Am observat cum şi-a întors faţa într-o parte şi s-a uitat drept spre fundul pajiştii şi spre misterul ce îl ascundea noaptea. Să mergem acolo mâine. A vorbit ca şi cum ar fi văzut ceva ce nimeni nu mai observase. De parcă ar fi putut să vadă prin întuneric. Mâine.

Autoarea chiar dadea niste nume amuzante si dragute la capitole.

De exemplu, urmatorul capitol de numeste " Maine ".:))

Tomorrow....