Dor de tine, scumpa copilarie!

Un moment de fantezie,

Poate prea multa frenezie,

M-a facut sa iau o foaie de hartie,

Condeiul, si sa incep a scrie.

De scris, prea multe as avea,

Iar inima-mi cam multe vrea.

Insa dorul pentru ea nu-l pot ascunde,

Si nicidecum dorintei nu mi-l pot supune.

Dorul de tine, care ai facut parte din mine.

Dor de povestile bunicului, dor de auriul campului,

Dor de zumzetul unei albine, dor de zilele senine,

Dor de ea, dor de copilaria mea.

Privesc pe geam si vad trecand

Multi oameni, tineri si batrani.

Si ma-ntreb daca ei se-ntreaba ca si mine,

Cand au trecut acele zile senine?

Cand lumina soarele nu a mai dat,

Cand campul nu a mai fost asa colorat?

Si cand vesele animalele nu au mai fost,

Ca sa stiu cand am pierdut totul, fara rost…

Oh! Ce n-as da sa fie iar ca atunci,

Sa pot zburda  neabatuta toata ziulica,

Dupa carabusi, flori, fluturi si nuci,

Fara sa ma-ngrijorez ca acum, pentru nimica.

Dac-ai sti ce dor mi-e de tine, scumpa copilarie...