Fragmente ''Ratacire'', Lauren Kate

Am citit acum cateva zile ''Ratacire'', cel de-al doilea volum al seriei ''Damnare''. Mi-a placut mai mult ca primul, de aceea am extras multe fragmente(desi initial selectasem mai multe:D) Urmeaza si recenzia ei, in zilele urmatoare, de altfel si recenzia cartii ''Ma sinucid altadata'', de Kerstin Gier, o carte fenomenala.:D

„Deci Shelby era un fel de inger. Ciudat. Nu parea si nici nu arata a inger. Nu era stralucitoare ca Daniel, Cam sau Francesca. Nu avea magnetismul lui Roland sau al lui Arriane. Parea grosolana si uracioasa.

-Deci e un fel de liceu particular pentru ingeri, spuse Luce. Dar de ce? Mergi la facultatea de ingeri dupa aceea?

-Depinde de ce are nevoie lumea. Multi isi iau un an sabatic si se inscriu in Corpul Nefilimilor. Calatoresti, flirtrezi cu strainii etc. Dar asta pe timp de pace relativa. Acum, pai…

-Acum ce?

-Ma rog. Vorbele ii stateau pe limba. Depinde cine esti. Lumea de aici are puteri diferite, adauga ea parand ca-i ghiceste gandurile lui Luce. Mai mici sau mai mari, in functie de arborele genealogic. Dar, in cazul tau…

Partea asta o stia si Luce

-Eu sunt aici doar datorita lui Daniel.

Shelby isi arunca servetelul pe farfuria goala si se ridica.

-Un mod impresionat de a te prezenta, Luce. Fata al carei prieten mare si tare a tras niste sfori.

Asta era ce credea toata lumea de aici despre ea? Era adevarat?

Shelby se intinse si lua ultima bucata de placinta de pe farfuria lui Luce.

-Daca vrei un fan club Lucinda Price, sunt sigura ca o sa gasesti unul aici. Doar sa nu ma inscrii si pe mine in el, OK?”

„-Buna, spuse Luce incet. Asta era ceva nou, Aaa…

-N-o baga in seama, tocmai a baut vreo tona de cafea.

Jasmine vorbea cam de trei ori mai incet decat Dawn. Ce vrea sa spuna e ca ne pare bine sa te cunoastem.”

 -Serios?

Luce isi trosni incheieturile degetelor.

-Mai intrebi? Zise Dawn, desi Luce se astepta in continuare ca ele sa puna la cale vreo farsa. Sa mori iar si iar? OK, asta te face sa vrei sa fii cu el si mai mult? Sunt sigura ca da. Si cand focul te mistuie… Inchise ochii, isi duse o mana la stomac si apoi in sus, strangand pumnul in dreptul inimii.

Mama imi spunea povestea cand eram mica.

Luce era socata. Se uita pe terasa insorita sa vada daca nu le auzea cineva. Ca tot venise vorba despre foc, probabil ca obrajii ii erau rosii ca sfecla acum.”

„-Luce, spuse Miles, intrerupandu-i sirul gandurilor, adevarul este ca toata lumea te priveste curioasa pentru ca am auzit cu totii despre tine si Daniel, dar nimeni nu stie povestea reala.

-Asa ca in loc sa ma intrebe…

-Ce? Daca voi chiar o faceti pe nori? Sau daca ''gloria''  lui frenetica te copleseste cu totul… Se opri vazand expresia ingrozita de pe fata lui Luce, apoi inghiti in sec. Iarta-ma, vreau sa spun ca ai dreptate, au transformat totul intr-o adevarata legenda. Ceilalti, adica. Eu macar incerc sa nu fac speculatii de genul asta.

Miles puse jos ceasca de ceai si fixa cu privirea servetelului. Poate ca era o chestiune prea personala.”

„Mai era posibil sa fie, pur si simplu, normala si fericita?

Ce naiba trebuia sa se intample pentru ca Luce sa fie multumita cu viata ei, asa cum parea sa fie cineva ca Miles? Mintea ei revenea mereu la Daniel. Si stia raspunsul: singura solutie pentru a duce o viata lipsita de griji era sa nu-l fi intalnit niciodata pe Daniel. Sa nu fi cunoscut niciodata iubirea adevarata”

„Luce se apleca mai aproape de fereastra mesagerului si se vazu pe ea inotand intr-un costum de baie galben. Parul lung ii flutura in jurul corpului, plutind pe apa ca un nimb negru si adanc. Daniel isi mai arunca privirea si la ea, dar continua sa se uite in sus. Muschii de pe piept erau incordati. Luce avu presentimentul ca stia deja motivul.

Cerul se umplea de mesageri, ca un card de ciori negre imense, atat de dens, ca bloca lumina soarelui. Luce cea de demult nu vazu si nu simti nimic. Dar simpla vedere a acelor mesageri zburand si adunandu-se in aerul umed al padurii tropicale din imaginea generata de mesager o facu pe Luce cea de acum sa se simta ametita.

- Ma faci sa te astept o vesnicie, ii spuse Luce de demult lui Daniel. O sa inghet aici.

Daniel isi lua privirea de la cer si se uita la ea, cu chipul schimonosit. Buzele ii tremurau si era alb ca vantul.

-N-o sa ingheti, ii spuse.

 Daniel isi stergea lacrimile? Inchise ochii si se cutremura. Apoi, ridicand mainile deasupra capului, se desprinse de stanca si se cufunda in apa. Reaparu la suprafata o clipa mai tarziu, si Luce de demult inota catre el. Isi incolaci bratele in jurul gatului lui, cu fata radiind de fericire. Luce privea totul cu o senzatie de rau amestecata cu satisfactie. Voia ca egoul sentiment inocent de apropiere extatica de persoana pe care o iubea. Dar stia, la fel ca Daniel, la fel ca roiul de mesageri, ce avea sa se intample in momentul in care Luce isi lipea buzele de ale lui Daniel. Daniel avea dreptate: nu avea sa inghete. Avea sa arda intr-o terifianta izbucnire de flacari. 

 Si Daniel avea sa ramana s-o jeleasca.

Si nu era singurul. Fata asta avea o viata, prieteni si o familie care o iubea, care aveau sa fie devastati de pierderea ei.

 Deodata, Luce se infurie. Se infurie pe blestemul care plana asupra ei si asupra lui Daniel. Fusese inocenta, lipsita de putere; nu intelesese nimic din ceea ce avea sa se intample. Inca nu intelegea de ce se intampla, de ce trebuia de fiecare data sa moara atat de repede dupa ce-l intalnea pe Daniel.”

„Mesagerul se mari, coborand la picioarele lui Luce ca un petic gros, de stofa lasat sa cada. Privind pe furis, vazu o alta umbra mai mica, maronie, plutind deasupra celei mari, mai inchise, urmarindu-i miscarile, ca si cum o randunica ar fi zburat in rand cu un soim. Ce urmarea oare?

-Incredibil, sopti Miles.

Luce incerca sa ia cuvintele lui Miles ca pe un compliment. Lucrurile astea care o terorizasera toata viata, care o facusera sa se simta mizerabil? De care se temuse intotdeauna? Acum o slujeau. Ceea ce era intr-adevar incredibil. Nu se gandise la asta pana cand nu vazuse chipul lui Miles. Pentru prima data, se simti puternica.

Isi controla respiratia si ghida incet umbra de pe tavan in mainile ei. Odata ce mesagerul cel mare fu aproape, cel mic cobori la podea ca o arcuire aurie a luminii de la fereastra, amestecandu-se cu scandurile pardoselii. Luce lua mesagerul de margini si isi tinu respiratia, rugandu-se ca mesajul din interior sa fie mai inocent decat cel din ziua precedenta.''

„Cand se intoarse catre ea, expresia lui ii trada agonia.

Ca si cum Luce i-ar fi strapuns inima cu un cutit. Isi indoi genunchii, isi dadu drumul la aripi si zbura in noapte. O clipa mai tarziu, arata ca orice alta stea pe cerul sclipitor al noptii.”

„Daniel era la ea acasa. La o aruncatura de bat de parintii ei. Cum ar reactiona ei daca ar sti cine era el, de fapt? Cum sa il prezinte pe baiatul care era responsabil de o mie dintre mortile ei, de care era atrasa ca un magnet in cea mai mare parte a timpului, care era imposibil si evaziv, si secretos si uneori chiar ticalos, a carui dragoste nu o intelegea, care era frate cu dracu’, pentru numele lui Dumnezeu, si care poate ca nu o cunostea deloc – daca isi imagina ca era o idee buna sa apara aici neinviat, insotit de acel demon…

 -Ce cauti aici? Vocea ei era seaca, pentru ca nu putea vorbi cu Daniel fara sa vorbeasca si cu Cam, si nu putea vorbi cu Cam deoarece ii venea sa ii dea cu ceva in cap.

Cam rosti intr-un final:

-La multi ani si tie de Ziua Recunostintei! Am auzit ca asta este locul cel mai potrivit pentru a sarbatori.”

„Asta conta mult pentru Luce, care isi trecu privirea roata in jurul mesei si isi dadu seama ca, in ciuda tuturor, si ea se distra. Roland facea un adevarat spectacol vorbind cu un crevete spre Molly, care radea poate pentru prima data in istorie. Cam se purta foarte grijuliu cu Callie, oferindu-se chiar sa-i puna unt pe rulou, dar ea il refuza cu sprancenele incruntate si clatinand din cap. Shelby manca de parca se antrena pentru vreo competitie. Si cineva o tot atingea pe Luce cu piciorul pe sub masa. Ea intalni ochii violeti ai lui Daniel. Acesta ii facu cu ochiul, si ea simti brusc fluturi in stomac.

Era ceva remarcabil la acest grup. Era cea mai animata zi a Recunostintei pe care o avusesera de cand murise bunica lui Luce, iar familia Price incetase sa mai mearga in Louisiana de sarbatori. Aceasta era familia ei acum: toti acesti oameni, ingeri, demoni si ce altceva mai erau ei. La bine si la rau, complicati, inselatori, plini de suisuri si de coborasuri si uneori chiar distractivi. Dupa cum spusese tatal ei, asa e viata.

 Si, pentru o fata care avusese ceva experienta cu moartea, viata era lucrul pentru care Luce era dintr-odata extrem de recunoscatoare.”

„Numai doua sageti ramasesera in curte: cea cu care o omorase Molly pe proscrisa si pe care o avea Daniel si cea pe care o gasise Cam pe plaja la inceputul armistitiului. Ar fi inamici in momentul asta – doua arcuri, doua sageti si doi inamici de moarte.

 Dar nu. Nu inca. Trebuiau sa elimine prea multi altii inainte sa se infrunte iar unul pe celalalt.”

„Luna aparu din spatele unui nor. Umbra lui Daniel mai zabovi pe iarba de la picioare. O privi cum se mareste un pic, apoi incepu sa scoata mesagerul din ea. Cand masa rece si intunecata il atinse,  Daniel isi dadu seama ca nu mai calatorise in timp de multa vreme. Nu-i statea in fire sa priveasca in urma.”