What I wanted to say...

Ultimul biscuite

Intr-un aeroport statea o tanara care urma sa faca o calatorie mai lunga. Si-a cumparat de acolo o carte ca sa treaca mai repede timpul si un pachet de biscuiti. S-a asezat pe un scaun, si-a pus bagajele langa el si s-a apucat sa citeasca. La un moment dat s-a intors sa ia un biscuit din pachetul de langa ea. A observat cu surprindere ca la mica distanta era asezat un domn care citea un ziar, si care fara sa-i ceara permisiunea a inceput sa ia si el din pachetul de biscuiti. Cu toate ca s-a simtit indignata, politetea a impiedicat-o sa ii reproseze ca are un comportament nepotrivit. Dar pe masura ce ea lua cate un biscuit, lua si el unul si asta a facut ca pana la urma tanara sa devina foarte nemultumita. Cand a luat din pachet penultimul biscuit, ea s-a intrebat plina de resentimente: “Oare indrazneste sa mi-l ia si pe ultimul?” Barbatul a luat intr-adevar ultimul biscuit, l-a rupt in doua si i-a oferit zambind cald o jumatate. Simtind ca el a depasit limita bunului simt, tanara s-a ridicat furioasa si s-a indreptat spre un alt colt al salii de asteptare. A deschis geanta ca sa puna inauntru cartea si… spre marea ei surprindere a vazut inauntru pachetul de biscuiti pe care il cumparase. In acel moment a coplesit-o un sentiment de rusine. A inteles ca pachetul din care mancase nu era al ei, ci al barbatului care citea ziarul… El a impartit plin de bunatate chiar si ultima bucatica pe care o avea, fara sa se simta indignat, superior sau furios.

MORALA:

Oare de cate ori in viata am mancat biscuitii altcuiva? Ar fi mai bine ca inainte sa ne

grabim sa-i judecam pe altii sa privim cu atentie in jur… si mai ales in sufletul nostru!

Sa dai cand poti, fara sa astepti nimic in schimb, nici macar un multumesc, si sa nu

regreti ca ai dat!Cui dai? Cui are nevoie…Cat dai? Totdeauna mai mult de cat ai primit! 

SURSA

I wish I was...

Maitreyi

"― Mă leg de tine, pămîntule, că eu voi fi a lui Allan, şi a nimănui altuia. Voi creşte din el ca iarba din tine. Şi cum aştepţi tu ploaia, aşa îi voi aştepta eu venirea, şi cum îţi sunt ţie razele, aşa va fi trupul lui mie. Mă leg în faţa ta că unirea noastră va rodi, căci mi-e drag cu voia mea, şi tot răul, dacă va fi, să nu cadă asupra lui, ci asupră-mi, căci eu l-am ales. Tu mă auzi, mamă pămînt, tu nu mă minţi, maica mea. Dacă mă simţi aproape, cum te simt eu acum, şi cu mîna şi cu inelul, întăreşte-mă să-l iubesc totdeauna, bucurie necunoscută lui să-i aduc, viaţă de rod şi de joc să-i dau. Să fie viaţa noastră ca bucuria

ierburilor ce cresc din tine. Să fie îmbrăţişarea noastră ca cea dintai zi a monsoon-ului. Ploaie să fie sărutul nostru. Şi cum tu niciodată nu oboseşti, maica mea, tot astfel să nu obosească inima mea în dragostea pentru Allan, pe care cerul l-a născut departe, şi tu, maică, mi l-ai adus aproape."

                                      
                                       Fragment din "Maitreyi" de Mircea Eliade

“In noptile fara de somn, focul maniei arde in inima mea, dar odata cu el ard si mandria, prejudecata si valorile mele de altadata. O palpaire de teama suie dinlauntrul meu si arde totul din calea ei. Ma topesc ca o lumanare a carei lumina se imprastie jur imprejur. Picatura cu picatura, lumanarea cea dreapta se moaie, topindu-mi vanitatea si setea de prestigiu. Totul dispare in aceasta ardere. Eul meu, construit prin trecerea varstelor, a fost incapatanat ca aceasta lumanare, dar astazi, flacara fricii l-a inmuiat. Oare frica sa fie ? Imi este frica de scandal si de dispretul celorlalti ? Numai de aceea sufar eu ? La miezul noptii, pe cand privesc stelele, inteleg ca nu e asa. Ceva ce a crescut in spatele fricii, mai vast decat ea, a distrus-o la randu-i. Este dragostea indestructibila, dragostea fara de moarte. Flacara dragostei este cea care arde totul si incepe sa raspandeasca lumina."

"Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut in viata ta. Tabloul ramane asa cum a fost pictat. In literatur, scriitorul poate sa renunte la portiuni care nu sunt in armonie cu intregul, dar viata pastreaza totul, nimeni nu poate inlatura un singur rand macar, daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu imi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie."

''Atunci am inteles ca nimic nu dureaza in suflet, ca cea mai verificata incredere poate fi anulata de un singur gest, ce cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodata nimic, caci si sinceritatea poate fi repetata, cu altul, cu altii, ca in sfarsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si increderea adunata in atatea luni de dragoste, in atatea nopti petrecute impreuna, pierisera acum ca prin miracol, si nu supravietuisera in mine decat un intaratat orgoliu si o cumplita furie impotriva mea insumi.''
                      Fragmente din ''Dragostea nu moare'' de Maitreyi Devi

Stiai ca romanul "Maitreyi" al lui Mircea Eliade a fost scris dupa intamplari reale? El chiar a fost in India la studii si a intalnit-o pe aceasta frumoasa, inocenta si inteligenta Maitreyi, iar ea a scris un roman drept raspuns la cel al lui Eliade, ca sa dezminta cele afirmate si descrise de acesta in romanul lui. Romanul Maitreyiei Devi, "Dragostea nu moare", este la fel de frumos, merita citit pentru a intregi povestea celor doi, pentru a afla cum se incheie o frumoasa poveste de dragoste.

Eu l-am citit in format pdf, daca il vreti, trimiteti-mi un mail pe ramona.balaban@yahoo.com

Din amintiri ratacite, un inceput, o "trezire"...

O amintire ratacita, o seara ploioasa de mai, nimic bun de vizionat la televizor, doar eu si stropii de apa ce cadeau la fereastra. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri, ca rasfoiam revista Terra Magazin, incantata de informatiile noi pe care mi le "destainuia", citind articole despre Univers si despre viata animalelor, articole care inca imi trezesc setea de cunoastere. Va amintiti de rubricile de la finalul revistei, cu concursuri, filme, carti, melodii? Acolo dadusem peste un concurs ce avea ca premiu un film, Amurg se numea. Nu auzisem de el, asa ca eram sceptica in privinta lui, cum eram de altfel in privinta tuturor filmelor pe care le vizionam. Putine au fost acele care mi-au placut cu adevarat. Sub o imagine promitatoare cu posterul acelui film, era si o descriere a lui. O fata se indragosteste de un vampir care nu doarme in sicriu, nu moare de la un tarus infipt in piept, si pe deasupra mai si straluceste ca un milion de diamante in lumina soarelui. Ea este vanata de alti vampiri, familia iubitului ei vampir o apara de acei vampiri, cu alte cuvinte, pe atunci mi se parea ceva absurd, chiar banal. Am hotarat totusi ca o sa-i acord o sansa, asa ca l-am descarcat, si tot in acea seara l-am vizionat alaturi de tatal si fratele meu. Lor le-a placut filmul, eu eram mai sceptica, ma enerva faptul ca era cam sec, vroiam sa aflu mai multe. Am cercetat pe internet si am vazut ca e facut dupa o carte cu acelasi nume, ce face parte dintr-o serie devenita celebra peste noapte. Iarasi, ma gandeam, de ce o fi atat de celebra seria asta? Sunt doar niste carti pana la urma...

Dupa ce am citit informatii si despre celelalte carti, caci vroiam sa aflu cum se continua povestea, am descoperit ca imi place. Imi placea filmul si povestea in sine. Nu a durat mai mult de o luna pana cand mi-am achizitionat si toate cele 4 carti, asta dupa ce am vazut filmul de cel putin 5 ori, si i-am innebunit pe toti in legatura cu el:)) I-am facut pe toti sa le placa: colegi, verisori, cunostinte, etc. Dupa ce am citit cartile, intrasem intr-un fel de "frenezie", parca eram obsedata de saga asta. Vanam informatiile despre carti, filme, actori, despre tot. Viata mea s-a schimbat odata cu Twilight Saga. Nu imi placea sa citesc, uram acest lucru, si din senin, am inceput sa ador cititul. Dupa un timp, m-am potolit cu obsesia asta, si am revenit la normal. Un singur lucru nu se schimbase, si anume pasiunea pentru carti. Au aparut alte carti care imi pareau interesante si care au creat alte obsesii: Jurnalele Vampirilor, Harry Potter, De veghe in lanul de secara, Mandrie si prejudecata, Persuasiune, La rascruce de vanturi, Eve, Cercul Secret, Enigma Otiliei, si multe altele.

Desi acum nu-mi mai place atat de mult aceasta saga, ii sunt recunoscatoare ca m-a "trezit", ca mi-a aratat cat de valoroasa este comoara din spatele cartilor, si cat de multe poti invata de la ele.

Sa nu regreti nimic!

O "arta" delicioasa

De mici copii asistam in bucatarie cand mama coace prajituri, torturi, si numeroase bunatati care ne incanta sufletul de copil. Nici eu nu fac exceptie de la aceasta regula, recunosc ca adoram aceste "ritualuri", imi placea sa privesc cum mama facea bunatati. Dupa ce ea s-a angajat, din lipsa de timp, in casa noastra nu s-au mai facut acele "ritualuri", decat foarte rar. Iar eu, ca orice pofticios, nu m-am putut abtine si am zis "de ce nu?", asa ca m-am apucat de prajiturit. Asistasem la pregatirea torturilor de suficiente ori ca sa stiu ce am de facut, si asa a luat fiinta mica mea pasiune pentru torturi. De trei-patru ani, m-am perfectionat in acest domeniu, eu sunt cea care face torturile si prajiturile de sarbatori, uneori chiar si gatesc, pot sa spun ca bucataria nu mi-e straina, chiar deloc.

Mai jos puteti vedea cateva din "creatiile mele", unele realizate mai bine, altele mai putin bine, cert este faptul ca au fost gustoase(si acum salivez uitandu-ma la poze:)) ).  Imaginile sunt cam neclare, pentru ca sunt realizate cu telefonul, dar esentialul se observa:)

 

Egoism si indiferenta la puterea n. Legea eutanasierii cainilor vagabonzi

Nu pot exprima in cuvinte furia pe care o simt in legatura cu acest subiect. Eutanasierea tuturor cainilor vagabonzi(care ma indoiesc ca va fi blanda si fara suferinta) nu este o solutie pentru disparitia acestora de pe strazi, in schimb "eutanasierea" fara mila a preaiubitilor nostri politicieni ar fi o solutie mai buna, pentru a extirpa si cruzimea de care acestia dau dovada. Cat despre oamenii care sunt de acord cu aceasta lege, nu realizeaza cat de egoisti sunt sa ucida atatea fiinte, doar pentru placerea lor? Cum sa le faca rau bietelor animale, si-asa batute de soarta in ultimul hal prin faptul ca nu au niciun camin stabil, nici hrana asigurata si sunt si torturati de imbecilii incuiati.

Pe acesti catei ii consider cei mai inteligenti si puternici. In ziua de azi, in orase si sate ei sunt nevoiti sa caute o bucata de paine mucegaita, sau alte resturi, sunt obligati sa lupte pentru supravietuire, in timp ce cainii de apartament o duc bine-mersi in culcusul lor cald. Daca ar sta acestia in strazi, ma indoiesc ca ar supravietui. In favoarea cainilor maidanezi este si experienta, datorita careia acestia s-au putut adapta conditiilor precare. Inteleg ca oamenii sunt nemultumiti din pricina cainilor care musca oamenii, sunt intradevar si acestia o problema, insa nici pentru ei eutanasierea nu este o solutie, din moment ce ei ataca numai din cauza ca se simt amenintati, sau pentru ca asa au fost invatati(dresati). Poate ca acestor catei le este mai frica de noi, care le parem niste uriasi neinduratori, decat noua de ei, care ii gonim, ii lovim si ii ucidem cu cruzime.


O solutie pentru acestia ar fi sterilizarea(dupa sterilizare, scade agresivitatea) si pastrarea in adaposturi, unde vor putea fi adoptati. In acest fel, ei nu se vor mai reproduce, si vor disparea in timp. Nu trebuie sa ne asteptam ca ei sa dispara de pe strazi brusc, pentru ca nici in cazul sterilizarii, si nici in cazul eutanasierii acest lucru nu este posibil. Sterilizarea maidanezilor este pasul ce trebuie facut pentru a ajunge la nivelul unei tari civilizate, dupa cum ne invata chiar strainii. In petitia impotriva acestei legi(care apropo, a fost creata de niste italieni, care se presupun a fi batjocoritorii romanilor) am observat ca majoritatea semnaturilor provin de la oameni din toate colturile lumii. Din tari precum Franta, Italia, Danemarca, Marea Britanie, Elvetia, Argentina, etc. Cineva din Franta a scris un comentariu destul de interesant:"L'Humain est l'animal le plus sauvage et le plus féroce de la planète. Il est le seul être vivant nuisible car il tue et torture pour le plaisir !"("Omul este animalul cel mai salbatic si mai feroce de pe planeta. El este singura fiinta care tortureaza pentru placere" , in cazul romanilor este placerea de a vedea un trotuar curat:|)  Tot strainii trebuie sa fie cei care ne invata cum trebuie sa ne comportam pe acest Pamant. Cu aceasta ocazie a crescut si dispretul pe care acestia ni-l poarta de mult timp, tot datorita mintilor incuiate. 

Dar cum incapatanarea si bine-cunoscutul egoism sunt mai puternice decat orice lege firesca a naturii, ma intreb ce urmeaza: sa se dea o lege si pentru eutanasierea orfanilor de pe strazi? Sau pentru eutanasierea oamenilor vagabonzi?  Dar cand un om ataca o persoana, o jefuieste, o violeaza, Dumnezeu stie ce mai face, pedeapsa pe care acesta o primeste este inchisoarea, nicidecum moartea(nici macar in cel mai rau caz), de ce nu ar fi la fel si in cazul cainilor, mai ales ca acestia sunt niste fiinte nevinovate, mult mai usor de controlat decat o fiinta umana, incapatanata si malefica.
In aceste momente mi-e rusine ca traiesc in Romania, o tara frumoasa, cu oameni frumosi, dar egoisti si imbecili(unii, nu toti).
Click AICI pentru a semna petitia.

Let them go!

O viata de om...

În prima zi, D-zeu a creat câinele şi i-a zis:

"În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în

casă sau trece prin faţa ei . Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă."

Câinele a răspuns :"E prea mult timp pentru a sta şi a lătra. Ce-ar fi

să-mi dai doar zece ani şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?"

Şi D-zeu a fost de acord.

  A doua zi, D-zeu a creat maimuţa şi i-a zis:

"Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă. Pentru

asta îţi dau o viaţă de 20 de ani."

Maimuţa a zis:"Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult !

Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele ?"  Şi D-zeu a fost de acord.



A treia zi, D-zeu a creat vita şi i-a zis:

"Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa

soarelui, să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia

ţăranului. Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă."

Vita a răspuns:" Asta e o viaţă destul de grea, şi tu vrei ca eu să

trăiesc 60 de ani? Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?"

Şi D-zeu a acceptat şi de această dată.



În ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om şi i-a zis:

"Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă. Pentru asta îti

dau 20 de ani."

Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil să-mi dai mie cei 20

de ani ai mei, cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la

maimuţă şi 10 de la câine, pentru a avea o viaţă de 80 de ani ?"

" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o! "



Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm,

dormim, ne jucăm şi ne distrăm. Următorii 40 de ani muncim ca vitele

în soare ca să ne întreţinem familiile. După care ne maimuţărim timp

10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe

prispa casei lătrând la toată lumea ...