Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Scriu din nou despre o carte din categoria celor vechi, plictisitoare, fara pic de frumusete, asa cum o consideram cu ceva timp in urma. De ce o consideram asa? Buna intrebare... Datorita prejudecatilor, datorita cunoscutilor carora nu le-a placut aceasta carte, nu le-a placut cum este descris Primul Razboi Mondial, in definitiv, i-au facut o reclama atat de ''buna'' incat eram hotarata ca nu o voi citi.
Ma bucur ca acest lucru s-a schimbat, am vrut sa aflu daca ei au dreptate, asa ca m-am dus la biblioteca si am luat cartea. Urmatorul pas a fost ceva mai complicat, pentru ca prejudecatile inca ma trageau in jos, iar eu luptam cu ele sa raman la suprafata. Intr-un final, datorita unui orar supraincarcat, am reusit dupa vreo 3 saptamani sa o citesc. Parerea mea despre carte? Total diferita fata de cea a cunoscutilor. Mi s-a parut o carte frumoasa, mi-a placut cum sunt descrise evenimentele, iubirea lui Stefan Gheorghidiu pentru Ela, dar si gelozia lui, descrierea amanuntita a razboiului, atat de amanuntita incat ai impresia ca esti acolo, pe campul de lupta, si lupti impotriva nemtilor si austriecilor, cot la cot cu capitanul Orisan, Corabu, Dimiu si alaturi de ofiterul Stefan Gheorghidiu.
De asemenea, mi-a placut si felul in care Camil Petrescu infatiseaza realitatea, identica cu lumea in care traim, cu rautatea, coruptia, indiferenta, superficialitatea si materialismul, pe care le cunostem foarte, foarte bine. El nu ascunde nimic din aceste parti rele, parca vrea sa ne deschida ochii si sa ne spuna ca lumea pe care o vedem, de fapt nu o vedem, ca nedreptatea exista, chiar daca noi nu o vedem sau simtim. Finalul a fost exceptional, mi-a placut ca pana la urma s-a despartit de superficiala Ela, care nu merita de la bun inceput iubirea lui pura si inocenta, si a realizat ca putea ''gasi alta la fel''(de parasuta), insa mi-a lasat un gust amar, de tristete, as fi vrut ca el, dupa lunga perioada de suferinta sa gaseasca o Ela care sa-l inteleaga si care sa-l iubeasca, sa gaseasca iubirea sincera dupa care tanjea.

 Despre subiect, mai pe larg..

Actiunea incepe intr-o seara din vara anului 1916, cand Gheorghidiu, concentrat de cateva luni, se afla “la Piatra Craiului, in munte”, cu regimentul sau.

O discutie la popola ofiterilor ne intampina in romanul lui C. Petrescu, ca si in “Padurea spanzuratilor”. Aceasta discutie este intrerupta de o retrospectiva (cap.al II-lea – al IV-lea), ce constituie un verisabil roman, si in care aflam ce intamplari s-au petrecut in cei doi ani si jumate in care au precedat concentrarea eroului: in ce imprejurari s-a casatorit, despre mostenire, etc.

“Dar ultima scrisoare ma cheama  la Campulung pentru sambata sau cel mai tarziu duminica”. Aceasta este fraza care incheie paranteza epica si-l readuce pe lector la seara discutiei de la popota. Daca retrospectiva a condensat mai bine de doi ani din viata eroului, capitolul care incheie prima parte cuprinde ceva mai putin de doua zile: sambata si duminica. Sunt doua zile foate bogate in evenimente (drumul la Campulung, cearta, panda, intoarcerea fortata la unitate) chinuitoare pentru Gheorghidiu, care cauta dovezi ale infidelitatii sotiei, avand nevoie de certitudine. Daca joi seara, in timpul scenei de la popota, il simtim in pragul nebuniei, duminica seara, la cateva ore dupa declansarea razboiului, Gheorghidiu este absorbit de marele eveniment. De acum problemele sufletesti nu vor mai ocupa decat un colt al tabloului.

Prin urmare, subiectul romanului se organizeaza in jurul dramei de constiinta a personajului, generata de incertitudinea in iubire.

Stefan Gheorghidiu este un intelectual cu aspiratii si sentimente unice, care-l situeaza, inca de la inceput, intr-un alt plan opus majoritatii. Traieste intr-o lume propice, are o ordine a sa interioara, iar nepotrivirea dintre aceasta ordine si cea a lumii exterioare, precum si imposibilitatea de a trai in conformitate cu ideea, fac din el un inadaptat.

Student sarac, traind din greu impreuna cu familia sa, avand rude bogate, dar pe care le dispretuieste, Gheorghidiu se dedica studiului filozofiei cu aceeasi pasiune cu care avea sa iubeasca “o colega de universitate”, blonda “cu ochi mari albastrii, vii ca niste intrebari de clestar”.

Spre surprinderea tuturor, Gheorghidiu devine mostenitorul unchiului Tache, care ii lasa o avere considerabila, incredintata spre administrarea celuilalt unchi, Nae Gheorghidiu, in schimbul unei rente lunare.

Eroul este acum eliberat de grijile materiale si se poate dedica in exclusivitate studiului filozofiei. Dar pentru a-i face pe plac Elei, sotia sa, Gheorghidiu va patrunde in societatea mondena care, observa eroul “trezise in femeia mea porniri care dormitau latent”.

Ela este atrasa de viata mondena, de excursiile in grup, de moda, de dans si-si obliga sotul sa o urmeze in aceasta lume. Asa incepe drama erotica a sotului, care analizeaza lucid gesturile sale, dar si pe cele ale celorlalti, pentru ca noua situatie materiala facilitateaza instrainarea celor doi.

Gheorghidiu observa si analizeaza comportarea sotiei sale in societate, precum si atractia ei pentru un oarecare Gregoriade, cu care crede ca Ela il inseala; femeia se dovedeste o fiinta mediocra, incercand sa-l traga si pe Gheorghidiu in prozaic.

Drama eroului este mai degraba, drama setei de certitudine, decat drama geloziei. Viata a devenit pentru el “o tortura continua”, fiecare moment (vizitele la Anisoara, excursia la Odobesti, etc.) fiind inregistrat prin ecoul lui in constiinta personajului chinuit de incertitudine. Il framanta faptul ca s-a inselat, ca nu a putut intui de la inceput adevarul constatat ulterior cu o uimire dureroasa: “…eu descopeream acum treptat, sub o madona crezuta autentica, originalul: “un peisaj si un cap strain si vulgar”.

Intelectual lucid, Gheorghidiu isi va dimensiona corect drama numai in urma celeilalte experiente, ''coplesitoare”, a frontului.

La intrarea Romaniei in primul razboi mondial, eroul este mobilizat si participa la luptele din zona Rucar-Bran si de pe Valea Prahovei. Asadar, a doua parte a romanului ilustreaza drama razboiului; personajul analizeaza si compara drama razboiului cu drama sentimentala datorita careia era capabil sa dezerteze de pe front. In final se desparte de Ela, lasandu-i intreaga avere si tot trecutul.

Partea a doaua este construita dupa jurnalul de campanie al autorului, iar “aceste pagini constituie tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre razboi, in literatura noastra…” sustinea G. Calinescu.

Tehnicii introspectiei psihologice ii i-a loc acum cea a jurnalului construit din fapte, impresii, reflectii, urmarind sa lumineze “viata interioara a insului”. Pentru care razboiul este “drama personalitatii”.

Izvorate dintr-o experienta directa, paginile despre razboi urmaresc sa inregistreze adevarata drama a celor de pe front, lozincile patriotarde la moda, adica o alta realitate in care “La atac nu se pornea cu discursuri si soldatii nu chiuiau de bucurie cand primeau ordin de lupta”.

Spaima innebunitoare in fata mortii, degradarea fizica si psihica, depersonalizarea, anularea constiintei, reprezinta adevarata fata a razboiului. Si Stefan Gheorghidiu este coplesit de teama, cuprins de panica; buzele-i ard, intrebarile chinuitoare: “picura in suflet”, dar nu fuge, dorind sa traiasca plenar fiecare moment: “…n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva… de la care sa lipsesc, mai exact, sa lipseasca ea din intregul meu suflet.” In raport cu ce i se intampla pe front, drama sa erotica ii apare infima; acum sufletul se zbate in incertitudinea momentului urmator, incapabil de a fi prevazut.
Razboiul e marea incercare a vietii lui Gheorghidiu, e marea experienta (“Exploziile se succed organizat. Unele le aud la cativa pasi, altele in mine”; “Nu pot gandi nimic…”). Aceasta este experienta care il face pe Gheorghidiu sa priveasca zambind scrisoarea anonima, prin care era instiintat ca Ela il inseala. Si cu intelegere superioara a vietii rosteste apoi: “I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiectele de pret la carti…de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.”

Concluzie: Stiti acel vechi proverb, ''nu judeca o carte dupa coperta''? Se aplica si la aceasta carte. Nu ascultati parerile negative ale celorlalti, cartea merita citita si traita la maxim. Iar daca din greseala auziti recenzia ''pozitiva'' a lor, si simtiti ca nu vreti sa o cititi, va recomand sa faceti exact opusul, cititi-o chiar si cu forta(ma indoiesc ca va fi cu forta, va va captiva dupa primele 20 de pagini), nu veti regreta!