Recenzie: ''Urzeala Tronurilor''(Cantec de gheata si foc#1), de George R.R. Martin

Recenzie „Urzeala tronurilor’’,

 de George R.R. Martin

Pentru prima data dupa mult timp, habar n-am cum sa incep o recenzie. Pe cuvantul meu de onoare! Nici nu stiu ce sa zic, nu stiu ce v-as putea povesti, de teama sa nu destainui prea multe si sa stric placerea lecturii. Am terminat de citit cartea asta acum cateva zile, dar nu m-am incumetat sa-i fac recenzia atunci, imediat, am zis ca ar fi mai bine sa astept putin, sa „rumeg’’ ideile. Si cred ca am luat decizia corecta. 

Parerea mea despre carte este una foarte buna. Isi merita fiecare banut si fiecare fan castigat si sunt profund convinsa ca cei care au citit-o sunt de acceasi parere cu mine. 

Daca aveti de gand sa o cititi, in primul rand sa nu va speriati de numarul paginilor(aproape cat Biblia) si in al doilea rand sa nu plecati urechea la ce spun altii(nu ca ar spune ceva rau, peste tot am vazut numai cuvinte de lauda, dar e foarte posibil sa dati peste spoilere, adica sunt sanse mari sa nu mai priviti cartea din acelasi unghi si sa nu va mai placa).

„Urzeala tronurilor’’, dupa parerea mea, nu e doar o poveste pe care sa o citesti, sa te minunezi de maretia ei, sa-ti scoti din cap ce ai citit, dupa care sa treci la o alta carte. Nu. Cartea asta e diferita. Impune respect, atat prin numarul mare de pagini, cat si prin povestile bine scrise. Te schimba, te face sa vezi lumea cu alti ochi, sa-ti dai seama cum era viata oamenilor pe vremuri(chiar daca povestea nu e reala, totusi lumea in care se petrece actiunea e catusi de putin asemanatoare cu Evul Mediu din lumea noastra). 

Te face sa pretuiesti mai mult ceea ce ai si sa multumesti cerului(si inca de cate ori!) ca nu ai prins si tu perioada aia cand tarile erau conduse de regi, unii din ei la fel de capriciosi si nemilosi ca cei din carte.

Cartea asta e un fel de colectie de povesti, ale unor oameni fascinanti, regi si regine, lorzi avizi dupa putere, cavaleri care participa la turniruri, razboaie in care aproape mereu numarul soldatilor castiga, si mai ales, e o poveste in care nu intotdeauna binele, dreptatea si onoarea castiga. 

Aici, tradarile sunt mai dese ca ciupercile dupa ploaie. Oamenii nu au incredere unii in altii, tocmai din aceasta cauza: nu stii cine e de partea ta si cine are de gand sa-ti sape groapa in momentul urmator, iar daca esti suficient de naiv incat sa te increzi in cineva, scump vei plati pentru asta, dupa cum a aflat si Ned Stark, un om onorabil, dar care a avut ghinionul sa destainuie ceea ce nu trebuia cui nu trebuia.

Nu voi detalia cele ce se petrec in roman, pentru ca ar fi pacat sa nu va las pe voi sa descoperiti asta, pentru ca asa cum am aflat si eu de multe ori, nimic nu se compara cu surpriza descoperirii  pe cont propriu ale unor detalii, asta face ca placerea sa fie mai mare, iar cartea sa devina de neuitat. Insa trebuie sa rezum actiunea, cat de strans voi putea, cat sa stiti despre ce vorbim.

Voi spune doar atat, ca in aceasta carte este vorba despre Westeros, tara formata din 7 regate, condusa de regele Robert Baratheon, din Casa Baratheon si despre conflictele duse intre mai marii tarii pentru castigarea Tronului. Pentru ca Mana Regelui, Jon Arryn moare(unii spun ca n-a murit de moarte buna, ci a fost asasinat), Eddard Stark, din Casa Stark si totodata un bun prieten al regelui Robert, ii ia locul ca Mana, desi ii vine greu sa-si paraseasca castelul din Winterfell, pe sotia lui, Catelyn si pe cei 5 copii, Robb, Sansa, Arya, Bran si Rickon. Jon fiul bastard al lui Ned, este trimis sa slujeasca in Rondul de Noapte, iar Sansa si Arya merg alaturi de Ned, Mana, la Debarcaderul Regelui. 

Sa fii Mana regelui nu e usor. Ned are multe lucruri de rezolvat, cum ar fi sa conduca tara, sa rezolve conflicte periculoase din pricina carora ar izbucni razboaie grele si mai ales sa faca dreptate in locul Regelui, in timp ce acesta isi face de cap-lucruri marunte, nu-i asa? Nu, nu-s deloc marunte, nu atunci cand pe langa ele mai ai de a face si cu oamenii barfitori, tradatori din consiliul regelui, oameni care isi urmaresc propriile interese, cu orice pret. Iar cand afli unele secrete pentru care viata iti este pusa in pericol, ai cu atat mai multe motive sa te temi pentru viata ta. 

Robert Baratheon moare in niste circumstante hilare pentru un rege atat de fioros, vicios si luptator cum e el, iar odata cu moartea lui au loc si niste intamplari neprevazute.

Regina il proclama Rege pe fiul ei, Joffrey, mostenitorul oficial al tronului, dar Mana Regelui sustine ca el nu este fiul lui Robert, prin urmare nu este mostenitorul acestuia si cere sa fie incoronat fratele mai mic al regelui, Stannis, fapt pentru care este acuzat de tradare. Dupa cum spunea Ned Stark, „Regele moare si Mana e ingropata”. Pentru ca asa cum l-au „rezolvat” pe Jon Arryn, fosta Mana a Regelui, asa planuiesc sa il „rezolve”si pe Ned, sa il inlature din calea lor, asa ca noul Rege il decapiteaza, cu toate ca el nu era un tradator.

Pentru memoria tatalui sau, pentru eliberarea Nordului de sub conducerea Sudului, si pentru a-si elibera surorile din mana Lannisterilor, Robb Stark isi cheama stegarii si pe oamenii lor la lupta si porneste un razboi, iar in ciuda faptului ca este un adolescent, reuseste sa castige respectul si frica tuturor marilor lorzi ai Nordului.

E dusa o adevarata lupta pentru Tronul de Fier, construit din multe sabii, dar lupta se duce mai ales pentru puterea pe care o detine omul care sade pe acel tron. 

Departe de cele povestite, se afla Viserys si Daenerys Targaryen, ultimii din casa Targaryen, vestita pentru faptul ca a cucerit cele 7 regate ale vestului cu ajutorul focului dragonilor.

Viserys se considera adevaratul mostenitor al Tronului de Fier, asa ca de cand tatal sau Aerys Targaryen(numit si Regele Nebun) si fratele sau Rhaeghar Targaryen impreuna cu restul membrilor casei lor au fost ucisi, el lupta sa recastige Tronul din mana Uzurpatorului, Robert Baratheon. Iar ca sa ia in primire ce a mostenit, e in stare de multe lucruri. Unul din ele consta in vanzarea surorii lui unui Khal, regele Dothraki-lor, un popor salbatic, dar foarte de temut. Daenerys se supune fratelui ei, de teama ca ar putea „trezi dragonul”, dar dupa ce Viserys este ucis, realizeaza ca nu el era adevaratul mostenitor, ci ea.

Mi-a placut foarte mult aceasta carte, este foarte bine scrisa, simti teroarea personajelor la fel de bine ca bucuria si surpriza lor, si foarte bine gandita. Actiunea este ampla, fiecare capitol fiind scris din perspectiva unui personaj, scriitorul reusind astfel sa te „plimbe” peste tot unde sunt prezente personajele, peste toate taramurile de lupta, facandu-te sa crezi ca esti chiar in mintea lor. Dar surpriza! Cand incepi sa crezi ca intr-adevar incepi sa cunosti un personaj, el iti demonstreaza ca mai ai multe de invatat, mereu esti surprins de actiunile lui, unele logice, altele mai putin logice.

Ce mi-a mai placut la cartea asta este faptul ca desi autorul scrie din perspectiva a multor personaje, reuseste sa le distinga unele de altele, reuseste sa le cladeasca personalitati distincte, cu moduri de gandire diferite, la ca strategiile lor. 

Ca personaje, favoritele mele sunt Arya-pentru ca e foarte desteapta si curajoasa, Tyrion-pentru ca este foarte inteligent, reuseste sa-i fenteze pe multi, iar replicile lui ma fac sa rad adesea(nu pentru ca ar fi ele extraordinar de amuzante, ci pentru ca adevarul din ele e teribil de amuzant si socant de adevarat), Catelyn-pentru ca intelepciunea ei nu are limite, iar Ned-pentru ca a ramas un om cu o mare onoare, chiar daca l-a costat viata. 

Va recomand cu mare drag aceasta carte, e o adevarata capodopera. Unii spun ca e cea mai mare opera a genului dupa „Stapanul inelelor”, dar eu cred ca o intrece cu mult.

Un citat foarte adevarat:

„Frica taie mai adanc decat sabiile. Cel care se teme sa piarda a si pierdut deja”.

Nota:5+/5