marți, 12 iunie 2012

Noutati din ultimele zile.

  • În primul rând, ieri a apărut linkul de precomandă la cartea scrisă de Aubrey Clark, ”Despărțirea” , volumul 4 din seria ”Cercul Secret”, creată de L.J. Smith.
O puteți precomanda cu un simplu click pe imagine.

  • Azi a apărut cu revista Bravo Girl primul volum din seria ”Ashleys”, scrisă de Melissa de la Cruz care de asemenea a scris și renumita serie ”Blue Bloods”(Sânge albastru), serie apărută tot la editura Leda. Volumul 2 va apărea tot cu revista Bravo Girl, pe 26 iunie.
Mi-am cumpărat-o și eu și din câte am citit, mi se pare a fi o poveste de genul ”Mean girls”, dacă știți filmul. Drăguță carte. :)
  • Și acum, o veste pentru iubitorii seriei ”Culorile dragostei”, de Kiersten Gier. La editura Litera a apărut în sfârșit linkul de precomandă pentru volumul 3, ”Verde de smarald”! Știți povestea. :) Click pe imagine! :D
 Prezentarea cărții:
Ce faci când ţi-a fost frântă inima? Corect: vorbeşti la telefon cu cea mai bună prietenă, mănânci ciocolată şi te bălăceşti săptămâni la rândul în propria-ţi nefericire. Mai prost e că, împotriva voinţei ei, Gwendolyn are nevoie de toată energia pentru cu totul şi cu totul altfel de lucruri: de exemplu, pentru a supravieţui. Căci iţele încâlcite de dubiosul Conte de Saint- Germain în trecut ajung să ţeasă şi în prezent o pânză primejdioasă. Pentru a descifra secretul, Gwendolyn şi Gideon – lăsând la o parte chinurile iubirii – trebuie nu numai să danseze împreună menuet la un bal tumultuos din secolul al XVII-lea, ci şi să se arunce cu capul înainte în tot felul de aventuri...
 
”Un montagne-russe al sentimentelor, traversând secolele: aventurile lui Gideon şi ale lui Gwen, grandios puse în scenă de autoarea Kerstin Gier, în cartea a treia a seriei Culorile dragostei. Atât de frumoasă, încât sigur te vei îndrăgosti de ea!”

  • Tot editura Litera a dat startul unui concurs foarte frumos, data limită de înscriere fiind 5 noiembrie 2012. Dacă dați click pe imagine, veți putea citi regulamentul și mai multe detalii despre el.


  • Iar la editura ALL au apărut ”Chemarea îngerului”, de Guillaume Musso, ”Prima iubire”, de Ivan Segheevici Turgheniev și ”Dragoste și prietenie”, de Jane Austen.

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră niciodată şi n-ar fi trebuit să se revadă. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile. Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el, se ocupă de un mic restaurant la San Francisco. Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna… Îmbinând în mod fericit o comedie romantică şi un thriller captivant, Guillaume Musso construieşte în Chemarea îngerului o intrigă care te va ţine cu sufletul la gură şi nişte personaje de-a dreptul fermecătoare.
 
„O poveste care te face să visezi cu ochii deschişi. Guillaume Musso este un autor care-şi cunoaşte foarte bine cititorii.“ 
Paris Match
 
„Imposibil să nu te prindă: Chemarea îngerului este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane ale lui Musso.“ 
Terra Femina

Jane Austen a intrat în istoria literaturii cu operele sale de maturitate, cu personaje şi situaţii bine conturate, naraţiuni în care temele centrale sunt iubirea şi viaţa interioară a femeilor, dar şi convenienţele absurde ale epocii. Volumul de faţă, alcătuit din scrieri de tinereţe, îi dezvăluie cititorului o altă Jane Austen. O autoare care foloseşte ironia muşcătoare şi comicul absurd pentru a demola dintr-o singură lovitură convenţiile literaturii din perioada romantică şi tiparele de comportament din societatea acelor vremuri.

Scrise sub forma unor romane epistolare, „Dragoste şi prietenie“ şi “Castelul Lesley” scot la lumină tipuri umane pentru care iubirea nu reprezintă decât o altă cerinţă a vieţii sociale. Parodii exuberante ale cultului sensibilităţii, ele oferă pasaje savuroase, prin care tânăra autoare îşi anunţă fenomenala voce literară conservată intactă până astăzi.



Asemenea lui Dostoievski, Turgheniev îşi înzestrează personajele cu o intensitate aproape dureroasă şi trăiri sufleteşti transcendând proza prin delicateţe, regret şi o nesfârşită tandreţe.

  Zinaida, capricioasa fiică a unei prinţese scăpătate, este adorată mulţi bărbaţi, însă, din nesăbuinţă, se lasă cucerită de un bărbat căsătorit.
  Susanna este curtată de Fustov, dar sinistrul tată vitreg al fetei le împiedică uniunea. Fiică ilegitimă a unui boier lipsit de căldură sufletească, rămasă la mila rudelor fără scrupule, fata se îndrăgosteşte de vărul ei. Cuplul este separat cu forţa, iar noul pretendent al Susannei dispare brusc din oraş. Apoi intervine o tragedie.
  Asia e o adolescentă neobişnuită, aflată în voiaj în străinătate. Îndrăgostit de fata enigmatică şi imprevizibilă, naratorul ajunge să se confrunte cu o dilemă.

  Aceste trei idile de tinereţe sunt adunate într-un volum vibrant, plin de prospeţime. O aură de nostalgie şi regret le însoţeşte, gravându-le pentru totdeauna în memoria celor trei povestitori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ti parerea! ;)