Recenzie: ”Cele tre1spr3zece motive”, de Jay Asher

 Clay Jensen găsește în fața ușii de la intrare a casei lui o cutie de pantofi. O fi o glumă? O fi un cadou? Poate de la un admirator secret? 
Dar nu. Acea cutie găzduiește în interiorul ei mai multe casete, iar ceea ce nu știe Clay e că viața lui nu va mai fi niciodată la fel după ce le va asculta. Trecutul va rămâne la fel de neschimbat, viitorul la fel de incert. Doar prezentul contează.

„V-ar plăcea să auziţi gândurile celorlalţi?
Bineînţeles că v-ar plăcea. Toată lumea răspunde afirmativ la întrebarea asta până când se gândeşte mai bine.”

Descoperă că pe ele e înregistrată vocea Hannei Baker, o fată care în urmă cu numai câteva zile a pus sfârșit vieții sale, iar acum, pe aceste casete, pare să spună motivul pentru care a ales să facă asta. Dar nu e numai un motiv.

13 motive, 13 înregistrari, 13 persoane. 

Întreaga carte stă sub semnul numărului 13.
 O fi ghinion? Noroc? Depinde pentru cine… 

De când s-a mutat în oraș, Hannah n-a avut parte decât de ghinion, întamplări minore pentru unii dar majore pentru ea, au marcat-o și au avut asupra ei un efect asemeni bulgărelui de zăpadă. Iar singurătatea e mai apăsătoare ca oricând… Nu e nimic mai grav decât momentul în care realizezi că în ciuda faptului că ești înconjurat de o mulțime de persoane, totuși ești mai singur ca niciodată. Așa se simțea Hannah: singură și pustiită. 

„- Acum mă simt pierdută, presupun. Oarecum pustiită.
- În ce fel pustiită?
- Pur şi simplu pustiită. Nu simt nimic. Nu-mi mai pasă.”

Să mergi pe coridoarele holurilor școlii și lumea să privească mereu prin tine, ca și cum nu ai exista.  Să simți că nimeni nu-ți poate vedea durerea, să vezi că nimănui nu-i pasă și că  nimeni nu poate să înțeleagă prin ce treci. Nu e ușor.

Nu se mai simte în siguranță în propria-i casă, refugiul pe care cândva și-l găsea la cafeneaua ei preferată e acum împânzit de amintiri dureroase, de demult, rana încă mai supurează.  Școala nu mai reprezintă pentru ea decât un loc în care trebuie să stea și să fie haituită din toate direcțiile, de unde se așteaptă mai puțin.  Dar toate acestea cântăresc greu pe umerii Hannei. 

”Roțile aruncă pământ, dar reușești să te redresezi. Totuși, indiferent cât de tare te ții de volan, indiferent cât de tare te chinui să conduci drept, ceva te tot trage într-o parte. Mai ai așa de puțin control asupra lucrurilor. Și la un moment dat, nu mai poți lupta, devine prea obositor și îți trece prin cap să renunți. Să lași tragedia… sau ce-o fi… să se petreacă.”

Devine din ce in ce mai dificil să facă față bulgărelui de zăpadă și rămânând fără putere și voință, decide să-l lase s-o strivească. Dar nu înainte de a le ”mulțumi”  pe casete tuturor celor care au ajutat la crearea bulgărelui și au împins-o încet, dar sigur către sinucidere. 

”Dacă încercam să spun un singur cuvânt, m-aș fi prăbușit.

Sau oare deja mă prăbușisem?”

Și Clay e una din acele persoane de pe casete.

El nu știe de ce a ajuns acolo. Dar acum, că Hannah nu mai e, regretă că nu a lăsat frica și lașitatea la o parte și că nu i-a spus care îi erau sentimentele față de ea. Poate că ar fi reușit să-i schimbe gândurile, iar acum Hannah ar fi fost în viață.

Dar regretele nu o pot aduce înapoi. Iar adevărul crunt al sinuciderii Hannei se află pe casete.

„Nu poţi opri viitorul. Nu te poţi întoarce în trecut. Poţi afla secretul doar apăsând butonul Play!”

Viața este o chestiune fragilă. Acum ești, în momentul următor nu mai ești. Ceea ce vrea să ne învețe cartea asta este că trebuie să fii grijuliu cu acțiunile tale, căci fiecare din ele are efect diferit asupra persoanelor, efect mai mare sau mai mic.  Nu știi niciodată cât de mult pot răni cuvintele și faptele, sau chiar simplul fapt al unui salut spus prea târziu sau deloc, al unei priviri întoarse, al unui adevăr niciodată rostit.

Un zvon răutăcios poate transforma radical viața unui om, i-o poate răstălmăci până în punctul în care acesta nu mai poate găsi soluția să iasă din ”joc”.  Îl poate face să renunțe la tot, numai din cauza bulgărelui de zăpadă: prea multe greutăți, prea multe dureri și prea multe apăsări. Și nimeni să le aline…

Mi-a plăcut această carte. Mult, foarte mult. Deși nu ar trebui să spun asta, subiectul sinuciderii mi se pare cam tabu chiar și pentru zilele noastre, deși cred că ar fi mai util dacă am discuta mai pe larg despre asta și despre motivele care îi fac pe oameni să recurgă la asta. La fel ca și în carte, și la noi se întâmplă același lucru. Oamenii sunt egoiști, nepăsători și prea puțin interesați de soarta altora, abia după ce pierd definitiv o persoană, ei realizează că de fapt au iubit-o. Sau că le e dor de ea.  

Dacă toți ”prietenii” mei ar citi cărți, le-aș dărui cartea asta. Aș dărui-o tuturor. Dacă oamenii nu reușesc să se abțină de la răutăți, poate cartea asta îi va face să o facă.  E valabil și pentru mine, sunt sigură că și eu am rănit cu ale mele cuvinte negândite, nu sunt nicidecum ușă de biserică. 

Păcat că nu toți citesc cărți…

Nota: 5/5