marți, 5 iunie 2012

Parerea mea despre concursurile online? Sigur!

Vreau să îi mulțumesc mult Irinnei pentru că mi-a ”pasat” această leapșă, ca de obicei, îmi face plăcere să completez lepșe, mai ales că aceasta diferă de restul, iar punând cap la cap răspunsurile celorlalți, cred că ar fi de folos celor care au de gand să se înscrie la un concurs online.

Sincer, mie nici un concurs nu mi se pare 100% corect.  thinking Nu mă refer doar la faptul că alegerea câștigătorului ar putea fi frauduloasă, ci și la faptul că nu mi se pare corect ca o persoană să fie obligată să îndeplinească atâtea cerințe, sau să-și piardă din timp cu ele, ca la final să afle cu stupoare că e la fel de ”bogată” ca la început și că, din nou, nu s-a ales cu nimic. Faza proastă e că nimeni nu are posibilitatea sa-i facă pe toți câștigători, pentru că nu s-ar mai numi concurs, ar fi pomană. Și ajungem de unde am plecat...big grin

Corectitudinea unui concurs cred că depinde foarte mult de persoana care îl organizează și de corectitudinea acesteia, pentru că  de exemplu, dacă e un concurs Random/Raffle copter, organizatorul poate alege câștigătorul în funcție de alte criterii, care numai random nu sunt. straight face Cum ar fi: ”ochii frumoși”, gradul de prietenie, rudenie, etc.  Nu zic că toate concursurile sunt incorecte, dovada fiind că, spre surprinderea mea, și eu am câștigat la unele, fără să fi avut cunoștințe, prietenii, sau altceva.  Avantajul concursurilor cu tragere la sorți este faptul că oricine se poate înscrie, nu-ți trebuie nici talent, nici îndemânare și nici mult timp la dispoziție. Pur și simplu te treci pe o listă și începi rugăciunile că ”o da Domnul să câștig și io ceva...”. praying
Și cred că ăsta e genul de concurs la care am câștigat cel mai des, cu toate că mă plâng mereu de norocul meu ”ghinionist”. big grin

La concursurile de creație, ai nevoie de muuuultă inspirație, talent și mult noroc, că nu se știe dacă persoanei care citește creația ta o să-i și placă. Gusturile diferă, stilurile-la fel, și unde mai pui că trebuie să investești niște timp să scrii o lucrare cât de cât decentă, nu o poți scrie așa, în doi timpi și trei mișcări. Iar dacă se întâmplă să ai și niște concurență serioasă, cu oameni talentați, te-ai lins pe bot! Am participat la concursuri de creație și de cele mai multe ori am fost dezamăgită. sad Dar nu se poate să câștigi de fiecare dată, nu? Așa că am continuat, tot sperând.

În ceea ce privește concursurile fulger, nu le-am agreat niciodată. not listening
Desigur, pentru un blogger este palpitant să organizezi unul într-un timp scurt și cu multe vizualizări de pagină, etc, etc. Chiar și mie mi se pare palpitant. Dar pentru un participant, uneori poate fi frustrant, pentru că trebuie să fii cu ochii-n o mie de direcții și trebuie să te rogi la ăl' de sus să nu-ți pice netul și să nu ți-o ia altul înainte. praying Și de agitație și dorință de câștig, mai-mai să-ți sară inima din piept! Been there, done that. big grin

Ajungem la categoria ”discutabilă”, cea a concursurilor de comentarii. Avantajul-ai un control al câștigului. Dezavantajul-pierzi foarte mult timp pe care să zicem că l-ai putea folosi citind o carte. Sau două. Nu sunt adepta acestui gen de concurs, în mare parte pentru că nici nu dispun de mult timp liber, iar dacă printr-o minune fac rost, aleg să fac altceva.

Iar ultima și cea mai urâtă categorie este cea a concursurilor de milogeală. Parcă mi se dă cu ceva în cap când aflu că se va afla câștigătorul unui concurs prin sondaj/like/orice altceva care implică milogeala pe la pretenași. Uneori renunț din prima la concurs. not worthy Nu numai că îți mănâncă mult timp, dar te mai alegi și cu vreo înjurătură zdravănă de la vreunul big grin și întotdeauna se găsește cineva care are mai mulți prieteni în listă/sau găsește el ceva să falsifice voturile în sondaje. Și iar dai din buze, că n-ai avut noroc nici de data asta. sad

Ca o concluzie, eu zic că merită să participi la concursuri online, chiar dacă nu câștigi mereu, însă tu, participantul, trebuie să alegi dacă vrei să investești timp, sau nu. Și nu strică să te înscrii la toate, cine știe când îți surâde norocul... winking

Dau leapșa mai departe către: Marina, Anna și Maria.   :)

big hugVă îmbrățișez pe toți!big hugrock on!
rose

10 comentarii:

  1. Merci pentru leapșă! :*
    Îmi place răpunsul tău! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc:) Abia astept raspunsurile tale!:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Mersi pentru leapșă :* Nu credeam că vi primi vreodată una.:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi plac raspunsurile tale ca sa spun asa :D Sunt total de acord cu ele, mai ales in privinta concursurilor cu tragere la sorti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si uite pana unde a ajuns leapsa...
    Era frumos daca ai fi pus un link si spre ceilalti care au dezvoltat leapsa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, dar nu cunosc traseul lepsei si nici blogurile care au completat-o. Ma interesez si poate il creez... :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulțumesc, imediat fac o lista cu blogurile pe care am vazut leapsa si ar fi folositor daca am confrunta listele, sa nu ne scape vreunul.

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea! ;)