miercuri, 11 aprilie 2012

Cartile mele preferate de la Editura Leda

''Jurnalele Vampirilor''-L.J. Smith
 In ciuda parerilor unora, care spun ca seria asta e comerciala si ca e mai mult ''praf in ochi'', mie imi place asa, comerciala cum e ea.
Am citit primul volum in vara lui 2010 si de atunci inca ma mai trec fiorii cand recitesc pasaje din carti. Nu mai sunt atat de avantata dupa seria asta ca la inceput, dar a capatat un loc special in inima mea, nedoborat de nicio carte, pana acum.

Stiti cu totii povestea Elenei Gilbert si a fratilor Stefan si Damon Salvatore, fata care se indragosteste de doi frati vampiri. S-a facut si un serial, il stiti si pe acesta-The Vampire Diaries, serial care inca se bucura de acelasi succes rasunator ca la aparitia primelor episoade.

Nu sunt chiar o admiratoare infocata a serialului, prefer cartile, dar recunosc ca ma uit la el ori de cate ori am ocazia. Cartile sunt scrise de L.J. Smith si in Romania au aparut doar 8 volume.

Daca doriti sa aflati mai multe despre fiecare volum in parte sau de ce nu, sa vi le procurati, dati un click pe imagine.

''Altfel de ingeri''-Lili St. Crow
Am citit aceste doua volume in februarie, anul acesta, si mi-au placut atat de mult incat in 2 zile le-am terminat de citit. Desi din titlu ati putea crede ca in carte se regasesc si ingerii, sa stiti ca nu e asa, titlul e o metafora.

Dru Anderson, o fata care cunoaste lumea periculoasa a creaturilor supranaturale, si care brusc se trezeste fara niciun sprijin, niciun loc sigur in care sa mearga, tatal ei fiind transformat intr-un zombie.

Mama ei fusese ucisa cu multi ani in urma, cand Dru era doar un bebelus, asa ca nu are prea multe amintiri cu ea. Inainte ca tatal ei sa o viziteze transformat in zombie, era destul de apropiata de el, si uneori il ajuta sa vaneze fantome, vampiri si alte fiinte supranaturale.
Credea ca se pricepe la chestiile astea-supranaturale-dar se inseala amarnic, si afla curand cat de tare cand pe urmele ei pornesc cele mai periculoase creaturi.
 In privinta acestei serii, din nou au fost pareri pozitive si negative, dar eu cred ca merita pozitia onorifica din biblioteca mea.
 Poate doriti sa-i acordati aceeasi pozitie, daca sunteti hotarati deja, dati click pe imaginea de mai sus.

''Divergent''-Veronica Roth
Si cartea asta a fost citita undeva prin ianuarie-februarie, si tin minte ca atat de mult mi-am dorit-o incat dupa ce am cumparat-o am terminat-o in doar cateva ore. Si mi-am petrecut urmatoarele zile in transa:))

Daca nu ati auzit inca despre ce este vorba, trebuie sa stiti ca este vorba despre o fata, Beatrice Prior, care trebuie sa faca o alegere ce ii va schimba viata radical. Lumea distopica in care traieste Beatrice este impartita in 5 factiuni: Abnegatie, Eruditie, Candoare, Neinfricare si Prietenie. 
Dupa testul de aptitudini ea afla ca nu are inclinatie spre o singura factiune, asa cum au toti oamenii normali, ci spre mai multe factiuni, fapt care o face Divergenta. I se spuna sa nu marturiseasca acest lucru, ca i-ar putea fi fatal, fapt pe care ea nu-l intelege deloc. Pana la urma, ce-i asa de special in a fi Divergent? 

Ea va afla curand ca asta face diferenta intre viata si moarte. Are loc alegerea factiunii, iar Beatrice surprinde pe toata lumea, socand prin alegerea celei mai periculoase si mai libertine factiuni, contrar invataturilor date de catre parintii ei, in sanul Abnegatiei.
Povestea asta mi-a placut nespus de mult, mi-a amintit intr-un fel de Harry Potter, aceleasi impartiri(la Harry Potter erau Casele iar aici factiunile), aceleasi riscuri pe care si le asuma protagonistii(cine nu cunoaste nazdravaniile lui Harry Potter?:)) Cat despre Beatrice, veti afla care sunt acele riscuri, nu merita sa dezvalui totul).
 Recenzia mea o gasiti AICI, iar daca doriti sa o achizitionati, stiti regula-click pe imagine:)

''Eve''-Anna Carey
 De cand s-a anuntat aparitia aceste carti in Romania si de cand am citit fragmentul pus la dispozitie pe site-ul editurii Leda, m-am comportat ca o obsedata, atat de mult m-a atras povestea lui Eve.
 Ea este eleva la o scoala de fete, pentru ca parintii sai au murit cu multi ani in urma, datorita molimei devastatoare care a ucis 95% din populatia Terrei, si de cand locuieste acolo nu s-a gandit decat la studiu, studiu si iar studiu.
 Pentru ca doar avand cele mai mari note putea sa ajunga doctorita in Orasul Regelui, asa ca lupta mult ca sa-si indeplineasca scopul. Pacat ca afla adevarul crunt cu o zi inaintea absolvirii, chiar din gura rebelei scolii, si totul nu mai e atat de roz.
 Recenzia mea o gasiti AICI, si daca aceasta carte va atrage cat de cat, o puteti cumpara dand un click pe imaginea de mai sus.

Cam acestea sunt cartile care m-au marcat si pe care le-as reciti cu placere oricand, daca timpul mi-ar permite asta. Stiu, stiu, mai sunt o multime de carti interesante, si stiu si titluri-''Academia Vampirilor'', ''Sange Albastru'', ''Fortele Raului Absolut'', etc. Dar eu n-am ajuns inca la ele, n-am ajuns inca la borcanul cu dulceata:)) Sper ca o sa gust din dulceata aia cat de curand posibil, pentru ca am auzit ca e tare buna... 

V-am pupat:* si sper ca si voua va plac aceste carti/serii la fel de mult cum imi plac mie. >:D<

2 comentarii:

  1. Am citit si eu prima carte din " Jurnalele Vampirilor" si mi s-a parut frumoasa. Serialul e total diferit, dar si acela este reusit.

    RăspundețiȘtergere
  2. Serialul mi-a placut foarte mult la inceput dar apoi au inceput sa-l strice:( Cartile in schimb, sunt excelente:D

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea! ;)