Versuri poleite cu aur

Nu te jeli că trandafirul are
Colţi lungi şi că-n adînc e lacul smead,
Că norii stau ca umbrele în soare
Şi-omizile pe frunze dulci mai cad.
Greşeala mea – căci toţi greşim- e-aceea
Ca-aprob excese-n irisul opac
Şi mă corup şi eu pierzînd aleea,
Că iert mai mult decît greşeşti şi tac.
Cunosc tot jocul tău pe din-afară;
Şi procuror şi victimă,-amîndoi
Vom acuza şi vom pleda la bară,
Căci între-amor şi ură e război.
Complice sunt al celui care fură
Stîngaci şi-mi dăruie peste măsură.

William Shakespeare, Sonetul 35