Recenzie ''Domnisoara Christina''-Mircea Eliade

Nu sunt o fana infocata a cartilor lui Eliade, dar recunosc ca am citit cu placere ''Maitreyi'' si continuarea acesteia, ''Dragostea nu moare''(Maitreyi Devi).
 Eram cat de cat familiarizata cu stilul modern al scriitorului cand am inceput sa citesc ''Domnisoara Christina'', in principal pentru ca am auzit ca e o carte cu vampiri, asa ca eram mai mult decat dornica sa aflu perspectiva domnului Eliade in legatura cu fenomenul care a luat amploare la multi ani dupa moartea lui. Oare avea idee cat de mare avea sa fie acest curent, al vampirilor, morti vii care sug sange, ca niste lipitori, sau tantari?

Si mai curioasa sunt sa aflu cum de i-a venit ideea asta, sa scrie despre strigoi. Poate Vlad Tepes i-a fost inspiratia, sau poate ''Dracula'' a lui Bram Stoker. Cert e ca la vremea aceea, cand a scris ''Domnisoara Christina'', cultul vampirilor nu era atat de dezvoltat ca in ziua de azi. Imi si imaginez ca daca cineva spunea cuiva de asa ceva, era privit ca un nebun, poate i se si radea in fata. Nu ca azi ar fi prea diferite lucrurile. Azi se fac glume cu vampiri si trebuie sa recunoastem ca nu numai o data am ras si noi la una. :))

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Subiectul, pe scurt:

Domnul Egor Paschievici vine la mosia Doamnei Moscu, ca sa faca ce stie el mai bine-sa picteze. Dupa cateva zile de la sosirea lui Egor, vine si Nazarie, profesor universitar, venit la mosie pentru sapaturile arheologice din apropierea acesteia. Gazda, impreuna cu fiicele ei, Sanda si Simina, incearca sa fie ospitaliere cu musafirii lor asa ca ii invita la masa, dupa care le prezinta casa. Ei sunt intrigati de misterul care invaluieste casa, mai precis cel legat de portretul  domnisoarei Christina din camera care candva a fost a ei. 

Ei sunt intrigati deasemenea si de comportamentul Siminei, care le istoriseste basme incredibile, mintindu-i ca le stie de la doica sa, si care are o putere ciudata asupra tuturor in ciuda varstei fragede de numai noua ani. 

Simina ii infioreaza pe toti cu comportamentul ei, si demonstreaza ca nu ai nevoie sa fii un om masiv si in varsta ca sa le faci de petrecanie celor din jur. 

Ce-i infioreaza cel mai tare pe Egor si Nazarie este faptul ca cele trei femei, doamna Moscu, Sanda si Simina, spun ca ar fi vazut-o pe domnisoara Christina in vis, dar ca a fost un vis foarte real, chiar daca domnisoara murise cu multi ani in urma. Nu mult dupa aceea, Egor este vizitat in vis de domnisoara Christina, care ii spune ca il iubeste si ca il vrea doar pentru ea. Dupa alte cateva vizite ca aceasta, Egor afla ca nu a fost deloc un vis, ca totul a fost real, dar el era vrajit de Christina.

Aflat intr-o vizita prin sat, Nazarie afla de moartea tragica a Christinei, ucisa din gelozie. Afla cu groaza ca aceasta era o tanara foarte frumoasa, dar de o cruzime nemaintalnita, care ucidea pasarile cu mana goala, sucindu-le gatul. Era o tanara  care o luase pe calea destabalarii de la 16-17 ani, daruindu-se tarnilor care veneau in iatacul ei. Dar cuprins de gelozie, iubitul ei, vechilul, o impusca, dupa care moare si el impuscat la venirea armatei.

Totul li se pare chiar mai ciudat acum decat la inceput celor doi musafiri, si se hotarasc sa plece, infiorati de ororile care se intampla pe mosia doamnei Moscu, dar odata ce au aflat ce se intampla cu adevarat acolo, sunt legati de acele locuri. Cand noaptea cade peste locuitorii mosiei, lucruri ingrozitoare ies la suprafata, amenintand sa-i cuprinda pe toti.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

''Domnisoara Christina'' e departe de a fi o lectura usoara. Ba dimpotriva, o gasesc destul de complicata, daca stii sa citesti printre randuri, ai mari sanse sa o vezi in felul in care o vad si eu si multi altii.
Daca la inceput e putin monoton, in principal datorita ''chestiilor'' pe care nu le intelegi, pe la jumatatea cartii incepi sa experimentezi din plin dependenta, si sa intelegi ca ''chestiile'' de la inceput capata sens. Nu o mai poti lasa din mana.
Are o mare doza de suspans, atat de mare incat incepi si tu sa devii suspicios la fiecare bataie in geam a unei crengi purtate de vant, sau cand din intamplare zaresti la fereastra o umbra mai suspicioasa. Asta nu spune decat ca Eliade e acel maestru de care toata lumea a vorbit, mai devreme sau mai tarziu. Descrie totul cu multa maiestrie incat ajungi sa simti bataia vantului, ajungi sa simti disperarea personajelor. In cartea asta, gasesti multe genuri imbinate.
Groaza imbinata cu romantismul, eroticul, fantasticul si istoria. O combinatie perfecta as zice, caci asta ii confera putina veridicitate. Chiar ai putea crede ca povestea asta s-a intamplat candva in realitate.

Desi nu este o carte pe care toata lumea ar placea-o, eu tot v-o recomand, e construita impecabil, in doar doua saptamani si e scrisa de un mare scriitor roman. Consider ca toti ar trebui sa ne mai indreptam atentia din cand in cand si catre autorii romani, caci am putea avea mari surprize-surprize placute.