sâmbătă, 12 mai 2012

Targul de carte Kilipirim: 16-20 mai, in Bucuresti

Într-o perioada când totul se scumpeşte, există un loc în care discount-ul şi preţurile reduse sunt la ele acasă. Este vorba despre targul de carte Kilipirim, de la Galeria Dalles, care îşi primeşte vizitatorii începând cu 16 mai.

Kilipirim 2012, ediţia a XIV-a, cel mai mare târg de carte cu discount
Nelipsit din agenda culturală bucureşteană, Kilipirim atrage şi de această dată peste 30 de edituri reprezentative româneşti dar şi edituri străine care vor expune pachete promoţionale  şi vor aplica discounturi care pot ajunge până la 70%. Oferta generoasă a editurilor acoperă toate domeniile de interes ale cititorilor: beletristică, hobby, ştiinţă, carte pentru copii, artă, arhitectură sau design.

Pe lângă incursiunea în lumea cărţilor, organizatorii ne invită să descoperim mirajul care îi învăluie pe colecţionarii şi iubitorii de carte veche, mobilier, statuete, numismatică şi obiecte de anticariat cu poveşti interesante. Tot la Kilipirim, aveti ocazia să participati la demonstraţii de tipar, legătorie pe hârtie manuală, ilustrare şi copertare a cărţilor. Vom continua expoziţia interactivă ”Hărţi imaginare”, lansată de Atelierul de Carte  în ediţia trecută a Kilipirimului, în care vor fi expuse gravuri ale unor lumi posibile, gravuri realizate de artiştii atelierului şi completată de vizitatorii Kilipirim.

Pentru ca desfătarea culturală şi educativă să fie completă, organizatorii au pregătit  concursuri care au ca premiu voucere de înscriere la cursurile “Fundaţiei Calea Victoriei”.
Pe durata târgului, vizitatorii vor avea şansa să participe la seminarii speciale organizate de editurile participante şi vor avea parte de multe alte surprize.

Începând cu 16 şi până pe 20 mai, vă aşteptăm în fiecare zi la Târgul de carte Kilipirim, între orele 10:00 şi 20:00.
Intrarea este liberă!

Bucurestenilor, aveti noroc cu carul! :D

2 comentarii:

  1. Sunt oarecum circumspecta. La Galeria Dalles de obicei preturile sunt pana in pod asa ca nu sunt sigura cat de mult vor putea sa le scada pentru a ajunge la preturi normale :D Dar merita vazut oricum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu stiu, n-am fost niciodata sa vad:D Asa au anuntat ei, ramane de vazut daca se tin de cuvant:D

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea! ;)