vineri, 13 aprilie 2012

Recenzie ''Ma sinucid alta data''-Kerstin Gier

Luni de zile mi-am dorit sa citesc aceasta carte, luni de zile am avut in minte coperta cartii si ma gandeam ca trebuie sa fie a mea, trebuie sa o citesc. Nu am avut noroc de la inceput, soarta nu a tinut cu mine si au intervenit niste probleme in urma carora am fost nevoita sa o aman. Apoi am uitat de ea.

 Dar mi-am reamintit cand fara sa vreau am dat cu ochii de ea la biblioteca, pe un raft neexplorat inainte. Si-atunci au navalit toate emotiile deodata. Mai mult cele pozitive, caci eram intr-un extaz total, de parca eram castigatoare la loto, nu altceva:)) Nu mai conteneam sa multumesc cerului pentru o asa fericire, nu-mi venea sa cred ca in sfarsit puteam sa o citesc. Nici nu mai spun ca bibliotecarele se uitau la mine de parca eram scapata de la spitalul 9. :))

Si cum am spus intr-un post, cand astept mult timp o carte, pe parcurs imi pierd interesul pentru ea, iar dupa ce cartea ajunge in sfarsit in mainile mele si o citesc pe nerasuflate, imi dau seama ca sunt dezamagita. Si nu numai odata am avut ghinionul sa patesc asa ceva.
 Ei bine, ghiciti ce! Cartea asta nu m-a dezamagit deloc, ba dimpotriva, a fost mai buna decat ma asteptam. A fost al naibii de buna. Debordeaza de umor, radeam in hohote mai ceva ca o nebuna, in timp ce fratele meu se holba la mine si radea si el-de mine. Dar dupa ca ii citeam pasajele cu voce tare, aproape ca vroia si el sa citeasca romanul.

Povestea spune ca Gerri Thaler(de fapt Gerda, dar isi uraste numele asa ca toti cunoscutii ii spun Gerri) este 
o femeie in varsta de aproape 30 de ani, care si-a intrerupt studiile pentru a scrie romane de dragoste. Gerri e nascuta intr-o familie numeroasa, cu 3 surori(in afara de ea) si multe, multe matusi si verisoare ticnite si invidioase. 
Mama lui Gerri e o femeie care cu siguranta si-ar dori 4 baieti in loc de 4 fete, asa ca niciuna din cele 4 surori nu este deosebit de iubita sau rasfatata. 
Femeia are o memorie atat de scurta incat nici macar nu nimereste numele fetelor din prima, chiar daca are numai 4 fete, nu 100. Asa ca fiecare din ele de-a lungul anilor, a primit diverse porecle: Lutiri, Tiluge, Riluge, etc., toate aceste ''porecle'' fiind combinatii intre cele 4 silabe de la inceputul numelor fiecarei surori, ele mirandu-se de numarul combinatiilor adeseori. Lu-de la Lulu, ti-de la Tina, ri-de la Rika si ge-de la Gerri.
 Ciudat este ca femeia tine minte numele fiecarei ustensile de bucatarie si al fiecarui bol(de la Claudia la Cristina si la alte nume de fete, etc.), nume date de ea, bine-inteles. 

Gerri, in aceasta familie dementa, are rolul oii negre. Ea e cea spre care se intorc intotdeauna criticile si observatiile, ea primeste cele mai multe ''sfaturi''. Asta pentru ca toate cele 3 surori ale ei ''s-au realizat''. 
Rika, s-a casatorit si a plecat in Venezuela(confundata intr-un mod hazliu de catre mama ei cu Venezia), cat mai departe de familia buclucasa. Tina s-a casatorit si are trei copii: doi baieti gemeni, pe nume Arsen si Habakuk si o fetita pe nume Chisola, care de cele mai multe ori e neglijata in favoarea gemenilor. Iar Lulu este profesoara si urmeaza sa se casatoresca cu Patrick, iubitul ei. 
Asa ca e normal pentru Gerri sa se simta oaia neagra cand toate oalele se sparg in capul ei. Mama ei se rusineaza cu serviciul ei, asa ca ori de cate ori vin musafirii in vizita, maica-sa ii duce cu zaharelul, ca nu cumva Gerri sa le marturiseasca faptul ca e scriitoare ''porno'', asa cum crede familia ei. 

Viata ei e un dezastru: studii neterminate, o familie sacaitoare, ramane in curand fara serviciu, iar la capitolul viata sociala aka amoroasa e repetenta, nu a mai avut o relatie de 4 ani. Si ce gandeste ea e tare comic. Viata nu mai are niciun rost pentru ea, asa ca planuieste o sinucidere in stil mare.  Si avand la dispozitie 35 de somnifere, ajunse pe mana ei datorita mamei care o puse sa le duca la o farmacie, ii vine ideea ''salvatoare''.

Dar daca tot o sa plece de pe lumea asta, macar sa le scoata ochii celor care o deranjeaza, nu? Asa ca tipa se pune pe scris scrisori-dar nu de dragoste, asa cum era obisnuita in romanele sale. Si le scrie verde-n fata tot ce crede despre ei, si nu foloseste cuvinte tocmai frumoase. Iar daca ei nu se simt cu musca pe caciula le daruieste si cate-o carte, doar asa, de informare.
 De exemplu,  unei matusi ii trimite alaturi de scrisoarea naravasa un manual de biologie, cu specificatia ca matusa sa citeasca capitolul de genetica. Asta pentru ca matusa mereu o cicalea pe Gerri in privinta iubitului ei inexistent, iar Gerri, ca sa-i plateasca cu aceeasi moneda, a vazut ca fiul acelei matusi nu seamana cu sotul ei si a tras o concluzie usturatoare, ca el e facut cu altcineva(pentru ca atat matusa cat si sotul ei aveau parul blond cu ochii albastri, iar genetica spune ca e imposibil sa se nasca un copil cu ochi caprui si par brunet). Reactia matusii la citirea scrisorii e mai mult decat amuzanta, ea fiind cat pe ce sa-si inghita limba:))

Si asta e doar una din scrisori. Toate sunt teribil de comice-pentru noi, si pline de sarcasm. Dar daca le-as povesti pe toate, s-ar duce tot farmecul. :D
Sa revenim-Gerri scrie scrisorile, isi cumpara o rochie rosie extrem de sexy si pantofi noi, inchiriaza o camera la cel mai tare hotel din oras-pana la urma, oricum nu mai ajunge sa plateasca nota, asa ca nu-si face griji in privinta ei. Totul decurge conform planului, iar in ultima saptamana Gerri face curatenie in garsoniera ei, expediaza scrisorile si se antreneaza pentru marea seara cu multe sticle de whiskey si vodka.
Dar in seara sinuciderii, pentru ca Gerri se simtea foarte sexy, machiata si data cu ruj rosu si imbracata in rochia rosie si seducatoare, decide sa dea o tura la parterul hotelului, sa fie admirata pentru ultima oara. 

Proasta decizie, pentru ca planul ii este dat peste cap si brusc se procopseste cu Ole, un prieten si un fost iubit, beat mort si sfasiat pana la lacrimi de faptul ca sotia il inseala. 
Ironia sortii, inainte ca Ole sa se casatoresca cu sotia sa, era iubitul cu Gerri, asa ca acum, cand Gerri il consoleaza, i se trezesc toate sentimentele pentru ea si se tine ca scaiul de fosta lui iubita. Gerri incearca politicos sa-l dea afara, sa-si poata continua sinuciderea, dar el nu si nu. Incearca si fortat sa-l dea afara, dar cu acelasi rezultat. 
Si pentru ca inainte ca el sa apara ea inghitise cateva somnifere, oboseste repede si cade intr-un somn adanc, iar Ole, beat fiind, doarme cu ea, gol pusca, dimineata fiind convins ca ei au facut mai mult decat sa doarma, chiar daca biata Gerri ii explica adevarul-ca ei au dormit dusi.

Iar acum Gerri e pierduta. A pierdut pastilele, deci nu mai are cum sa se sinucida(ea a decis ca nu e tipul harachiri)scrisorile sunt in drumul lor catre destinatar,  iar ea nu mai are unde sa se duca, pentru ca ii lasase o scrisoare si proprietarei garsonierei ei(o alta matusa)prin care anula contractul de inchiriere. Dar mai ales, cum va da Gerri ochii cu persoanele carora le-a scris? Cum va trai toata viata avand povara unei sinucideri nereusite? 

 Format carte: b5 130x200
Numar pagini: 320
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-343-0
Data publicatie: 06.04.2011
Colectie: Strada Fictiunii Bestseller

Continuarea e mai mult decat amuzanta, asa cum ne-a obisnuit Kerstin Gier. A realizat un roman remarcabil, de la inceput pana la sfarsit. Plin de umor si sarcasm, dur prin caracterul nemtilor, la obiect prin sinceritatea lor.
E o placere sa-l citesti, asa ca vi-l recomand cu drag! Nu va lasati condusi de titlul care v-ar putea inspira altceva, indrazniti caci nu veti regreta!
Din pacate, nu am scos citate din aceasta carte, desi selectasem o multime, pentru ca am fost atat de entuziasmata de carte incat si prietenele mele au dorit sa o citeasca, iar curand expira termenul de predare. :D

Cartea a aparut la editura All si face parte din romanele bestsellere de pe ''Strada fictiunii''. Click pe coperta cartii daca doriti sa radeti si voi cu gura pana la urechi cum am ras si eu. :D

 Nascuta in anul 1966, Kertin Gier a oscilat in alegerea unei cariere, avand studii neterminate de germanistica, muzicologie si anglistica. S-a orientat apoi catre pedagogie si psihologia comunicarii, iar dupa absolvire a avut o serie de slujbe temporare. in anul 1995 s-a asezat la masa de scris, debutand un an mai tarziu. Primul ei roman, Barbati si alte catastrofe (Editura ALLFA, 2010), a fost ecranizat, cu actrita Heike Makatsch in rolul principal. Cartea sa din anul 2005, Ein unmoralisches Sonderangebot, a fost distinsa cu premiul DeLiA pentru cel mai bun roman de dragoste in limba germana, asigurandu-i autoarei, din anul 2007, prezenta in juriul editiilor urmatoare. A publicat peste 30 de romane, multe dintre ele declarate Cartea anului in Germania.

7 comentarii:

  1.  Doamne, o vreau! 8-> Si eu imi doresc cartea asta de mult si pana acum nu mi-am pierdut interesul pentru ea:D. Foarte tare recenzia<3.

    Dee.

    RăspundețiȘtergere
  2.  Sa vezi cartea!:)) De-ar fi toate cartile ca asta, toti oamanii ar citi!:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu imi doresc cartea asta de mult timp, dar am vrut sa mi-o comand o data si nu era pe stoc :( sunt convinsa ca e geniala !

    RăspundețiȘtergere
  4.  Asa e, mai mult decat geniala!:)) Numai cand imi amintesc unele secvente imi vine sa rad:)) As reciti-o cu mare drag. Merita. <3

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu vreau sa o citesc de mult , inclusiv si magazinul de sinucideri!
    Superba, ma bucur c anu te.a dezamagit

    RăspundețiȘtergere
  6.  Si cartea aia e pe lista mea:D

    RăspundețiȘtergere

Spune-ti parerea! ;)